12 februarie - Ziua Darwin, a bănuţilor rătăciţi şi a budincii de prune

Data publicării:
Unsplash.com/ autor Jordan Rowland
Descriere foto: Unsplash.com/ autor Jordan Rowland

Pe 12 februarie sărbătorim: Ziua budincii de prune, Ziua bănuţului rătăcit și Ziua Darwin

Ziua Darwin

Ziua internaţională Darwin, marcată pe 12 februarie, îşi propune să promoveze principii precum curajul intelectual, permanenta curiozitate, gândirea ştiinţifică şi dorinţa de cunoaştere aşa cum au fost întruchipate de naturalistul britanic Charles Darwin (1809-1882), potrivit darwinday.org.

Charles Robert Darwin s-a născut pe 12 februarie 1809, în Shrewsbury, Anglia, şi a urmat cursurile Universităţii din Edinburgh, Scoţia. Era fascinat de numărul şi varietatea fosilelor şi a speciilor din diferite locuri de pe glob, iar în 1831 s-a îmbarcat într-o călătorie de cinci ani pe corabia Beagle, voiaj în timpul căruia a făcut importante descoperiri în insulele Galapagos. Cea mai populară lucrare a sa este ''Originea speciilor'', care a văzut pentru prima dată lumina tiparului în 1859.

Darwin este celebru pentru promovarea teoriei evoluţiei şi a mecanismului selecţiei naturale, iar abordări inspirate din teoriile sale ocupă şi astăzi un loc important nu numai în cadrul disciplinelor biologice, ci şi în multe alte domenii, precum antropologia, lingvistica, psihologia, sociologia, studiile culturale şi de gen, filozofia cunoaşterii.

Ziua bănuţului rătăcit

Mici şi aparent fără nicio valoare, monedele de un cent (''penny'') pot fi câteodată o adevărată bătaie de cap. Deşi ai grijă să le pui în siguranţă în portofel sau poşetă, mereu par să găsească o modalitate de a se rătăci în maşina de spălat, sub pernele de pe canapea sau în aspirator. Există însă o zi specială în calendar (#LostPennyDay) care îşi propune să ofere o utilitatea tuturor bănuţilor rătăciţi.

Prima monedă din Statele Unite a fost concepută şi emisă de Benjamin Franklin în 1787. Moneda de un cent aşa cum o ştim astăzi, decorată cu bustul fostului preşedinte american Abraham Lincoln, a fost emisă pe 12 februarie 1909 pentru a marca cea de-a 100 aniversare a naşterii preşedintelui.

 

Sărbătoarea a fost iniţiată de Adrienne Sioux Koopersmith, o femeie din Chicago care a creat numeroase zile speciale, sub motto-ul ''Mărunţişul poate face o diferenţă uluitoare''.

Ziua bănuţului rătăcit este prilejul perfect de a scotoci prin toate colţurile casei pentru a recupera cât mai multe monede posibile şi a le folosi într-un scop caritabil.

Ziua budincii de prune

Budinca de prune (sau budinca de Crăciun) este un delicios desert tradiţional englezesc, servit de Crăciun, şi care, în ciuda numelui, nu conţine prune. În secolul al XVII-lea, când a început să fie preparat, ''plum'' (''prună'') era un termen care se referea mai degrabă la fructe uscate cum ar fi stafide, smochine.

 

Reţeta tradiţională seamănă mult cu o prăjitura cu fructe, cu deosebirea că se prepară prin fierbere, nu prin coacere. Trebuie să conţină 13 ingrediente - care îi reprezintă pe Iisus şi pe cei 12 apostoli, printre care: stafide, grăsime animală, zahăr brun, pesmet, lămâie, coajă de lămâie, coajă de portocală, făină, amestec de condimente, ouă, lapte şi coniac. Potrivit tradiţiei, coniacul este turnat peste prăjitură, iar apoi i se dă foc. Flacăra rezultată reprezintă patimile lui Iisus.

Ultima duminică înainte de Advent (perioada de patru săptămâni înaintea Crăciunului la catolici) este cunoscută ca ''duminica amestecului'', când ingredientele sunt puse laolaltă şi amestecate într-un bol cu o lingură din lemn (simbolizând ieslea) de la est la vest, reprezentând călătoria celor trei magi. Potrivit tradiţiei, fiecare membru al familiei amestecă budinca de trei ori şi îşi pune o dorinţă secretă, notează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel