La 8 mai 2021 este marcată Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. A fost instituită prin Legea 23/2015 pentru promovarea egalităţii de şanse între sexe ca parte integrantă a politicii sociale.
Proiectul legislativ pentru instituirea acestei zile a fost iniţiat de senatorul UDMR Rozalia Biro şi a fost adoptat de Senat la 9 septembrie 2014, iar de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2015. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 6 martie 2015. Potrivit actului normativ, autorităţile administraţiei publice locale pot organiza manifestări şi acţiuni specifice, pentru a atrage atenţia asupra discriminării şi a efectelor acesteia asupra femeilor şi bărbaţilor, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.
Egalitatea între femei şi bărbaţi este parte integrantă a obiectivelor Uniunii Europene. Legislaţia, jurisprudenţa şi modificările aduse tratatelor, de-a lungul timpului, au contribuit la consolidarea acestui principiu şi la implementarea sa în spaţiul comunitar, potrivit www.europarl.europa.eu. Egalitatea între femei şi bărbaţi este promovată de UE prin art. 2 şi 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, obiectivele legate de nediscriminare fiind consacrate şi la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale. În plus, articolul 8 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene specifică faptul că este responsabilitatea Uniunii Europene de a elimina inegalităţile şi de a promova egalitatea între bărbaţi şi femei la nivelul tuturor activităţilor. În Declaraţia nr. 19 anexată la Actul final al Conferinţei interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană şi statele membre s-au angajat să combată toate formele de violenţă domestică şi să adopte toate măsurile necesare pentru a preveni şi reprima aceste acte, precum şi pentru ajutorarea şi protejarea victimelor. Încă din 1957, Articolul 119 al Tratatului de la Roma promova egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în ce priveşte remunerarea pentru activităţile depuse, conform www.what-europe-does-for-me.eu.
La 5 martie 2020, Comisia Europeană a prezentat strategia privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în Europa pentru perioada 2020-2025, care prezintă acţiuni-cheie pentru perioada vizată şi angajamentul executivului comunitar de a integra perspectiva egalităţii în toate domeniile de politică ale UE, potrivit unui comunicat al Comisiei. Printre acţiunile-cheie prevăzute în această strategie se numără şi încetarea violenţei bazate pe gen şi eliminarea stereotipurilor, asigurarea unei participări şi a unor oportunităţi egale pe piaţa forţei de muncă, inclusiv a egalităţii de remunerare, şi realizarea unui echilibru între bărbaţi şi femei în procesul decizional şi în politică. Strategia solicită adoptarea de măsuri juridice de incriminare a violenţei împotriva femeilor, notează Agerpres.
Pentru promovarea şi consolidarea egalităţii de gen, la nivelul Uniunii Europene funcţionează, ca organism autonom, Institutul European pentru Egalitatea de Gen, care luptă deopotrivă pentru combaterea discriminării bazate pe gen şi contribuie, prin politicile şi programele avansate, la intensificarea gradului de conştientizare al cetăţenilor Uniunii Europene privind egalitatea de gen, conform https://eige.europa.eu. Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene stabilesc principiile de bază pentru obiectivele şi sarcinile Institutului în Reglementarea sa Fondatoare. Misiunea Institutului este de a deveni centrul european dedicat chestiunilor ce vizează egalitatea de gen, conform https://eige.europa.eu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News