Dacă până acum se știa că zahărul îngrașă, provoacă carii dentare și crește colesterolul din sânge, acum a fost descoperit un nou efect negativ al acestuia.
Dacă până acum se știa că zahărul contribuie la creșterea în greutate, formarea cariilor dentare și creșterea nivelului de colesterol, cercetările recente aduc în prim-plan un nou efect negativ: scăderea imunității.
Te-ar putea interesa și: Somnul de calitate, mai important decât alimentația pentru o imunitate puternică. Mihaela Bilic: „Dormim 30% din viața noastră”
Zahărul nu doar că influențează greutatea corporală și sănătatea dentară, ci afectează și capacitatea organismului de a lupta împotriva infecțiilor, a dezvăluit Mihaela Bilic.
„Gustul dulce multe rele aduce. Fast-food, Junk-food, produse semipreparate, dulciuri și prăjituri ultra procesate, sucuri, ronțăieli dulci și sărate… Care este ingredientul comun din toate aceste produse? Zahărul supra-adăugat!
Dacă până acum știam că zahărul îngrașă, face carii dentare și crește colesterolul din sânge, aflați că mai nou zahărul scade imunitatea”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic, pe pagina sa de Facebook.
Te-ar putea interesa și: Alimentele, adevărate medicamente pentru sănătatea noastră. Prof. Dr. Dan Vodnar a oferit o serie de sfaturi
Potrivit medicului nutriționist, ajuns în intestin, zahărul creează un mediu prielnic dezvoltării bacteriilor și virusurilor patogene, destabilizând echilibrul florei intestinale, de care depinde aproximativ 80% din imunitatea corpului. Pe lângă acest impact local, zahărul afectează și sistemul imunitar general, reducând eficiența leucocitelor din sânge în combaterea agenților toxici și patogeni.
„1. Ajuns în intestin, zahărul hrănește virusurile și bacteriile patogene, creează un mediu favorabil dezvoltării acestora. Ori intestinul e responsabil pentru 80% din imunitatea noastră, iar echilibrul dintre bacteriile bune și cele rele determină rezistența organismului la boli. Pe plan local zahărul strică acest echilibru și rezultă așa numita DISBIOZĂ, adică un haos intestinal cu impact imunitar.
Al doilea efect negativ este la nivel sistemic - zahărul împiedică leucocitele din sânge să neutralizeze agenții toxici din organism. O doză de băutură răcoritoare care (atenție!) conține 7 lingurițe de zahăr, declanșează după numai 5 minute o scădere cu 35% a capacității de fagocitoză a globulelor albe, efect ce durează câteva ore. Cu alte cuvinte leucocitele nu mai pot “mânca” virusurile și bacteriile cauzatoare de boli. Ce efect au 100 grame de zahăr, adică o sticlă de un litru de suc? Scad cu 97% răspunsul imun!
Zahărul nu conține nutrienți, minerale sau vitamine, ci doar calorii goale. El determină inflamație și oxidare, adică “ruginirea” întregului organism. Prin mediul acid pe care îl creează, zahărul fragilizează toate țesuturile și organele, inclusiv sistemul imunitar. Credeați că zahărul ne face viața mai dulce? Ei bine, se pare că de fapt ne îmbolnăvește și ne îmbătrânește!”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News