Festivalul Lumiere, în al cărui program sunt incluse proiecţii pe marile ecrane ale unor filme clasice restaurate, prezenţa unor nume mari din industria cinematografică şi 23 de lungmetraje selectate la ediţia din acest an de la Cannes, care nu a mai putut fi organizată din cauza pandemiei de coronavirus, a început sâmbătă seară în oraşul francez Lyon.
"Nu credem deloc în moartea cinematografiei şi există mulţi alţi oameni care sunt de aceeaşi părere", a declarat Thierry Fremaux, directorul Festivalului Lumiere şi delegatul general al Festivalului de la Cannes, în deschiderea evenimentului din Lyon, pe care îl coordonează.
La sosirea în oraşul francez, starurile invitate s-au declarat extrem de bucuroase că participă la acest eveniment, iar actorul danez Mads Mikkelsen a dezvăluit că a "ţinut neapărat" să vină la Lyon. "Este un mod frumos de a arăta lumii întregi că industria cinematografică există în continuare şi este încă vie", a declarat el în faţa jurnaliştilor, notează Agerpres.
"Adorăm cinematografia care se manifestă în acest fel, spectacolul ei. Oamenii reacţionează în acelaşi timp cu tine, iar acest lucru este emoţionant", a adăugat regizorul american Oliver Stone.
Festivalul Lumiere îi omagiază în acest an pe cineaştii belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, care au câştigat de două ori trofeul Palme d'Or, acordându-le cel de-al 12-lea Premiu Lumiere din istoria evenimentului.
Timp de o săptămână, festivalul francez îl va celebra şi pe scenaristul francez Michel Audiard - care ar fi împlinit vârsta de 100 de ani în 2020 - printr-o retrospectivă a filmelor sale, ale căror copii restaurate vor fi proiectate în mai multe cinematografe din Lyon.
În acest an bulversat de criza sanitară mondială, principala particularitate a Festivalului Lumiere este reprezentată de "fereastra" excepţională de vizibilitate oferită filmelor care au primit eticheta "Selection Officielle Cannes 2020".
Cannes, cel mai prestigios festival cinematografic internaţional din lume, nu a mai putut fi organizat pe Croazetă în luna mai din cauza pandemiei de COVID-19, dar 56 de filme au primit această etichetă.
Comme de tradition, et pour la première fois masqués, Alice Rohrwacher, Viggo Mortensen, Oliver Stone, Irène Jacob, Thomas Vinterberg et les autres invités de #Lumiere2020 déclarent le festival OUVERT ! pic.twitter.com/6IuCQ46Z97
— Festival Lumière (@FestLumiere) October 10, 2020
Douăzeci şi trei dintre ele vor putea fi vizionate însă la Lyon, unde vor fi proiectate în prezenţa echipelor lor de producţie, alături de o parte dintre peliculele incluse în secţiunea "Cannes Classics", dedicată unor filme clasice.
Printre aceste lungmetraje se numără "Earwig and the Witch", cel mai recent lungmetraj de animaţie regizat de Goro Miyazaki, fiul celebrului fondator al studioului japonez Ghibli, "Druk", o satiră socială regizată de Thomas Vinterberg despre rolul alcoolului, dar şi "Falling", o dramă familială ce marchează debutul regizoral al actorului americano-danez Viggo Mortensen.
Festivalul Lumiere, a cărui ediţie din acest an se va desfăşura în perioada 10-18 octombrie, este prezidat de Bertrand Tavernier şi a fost lansat în 2009 de Institutul Lumiere. În cadrul ediţiilor sale precedente, principalul trofeu al evenimentului - Premiul Lumiere - a fost atribuit unor nume sonore din industria cinematografică, precum Clint Eastwood, Jane Fonda, Wong Kar-wai şi Catherine Deneuve.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News