Jan Hilgen, fostul soț al Angelei Similea s-a stins din viață.
Potrivit Gândul, fostul soț al Angelei Similea, olandezul Jan Hilgen, a murit de Covid la Spitalul Universitar din București. Bărbatul în vârstă de 78 de ani fusese internat de urgență cu saturația 80.
De asemenea, potrivit Gândul, acesta acesta avea multiple comorbidități, printre care și diabet și hipertensiune. El nu ar fi mers la spital imediat după debutul bolii și ar fi așteptat aproape o săptâmână. În celedin urmă, soția sa a chemat lasvarea iar acesta a fost dus la Spitalul Universitar.
La spital a suferit un stop cardiac, și nu a mai putut fi resuscitat.
Jan Hilgen și Angela Similea au fost căsătoriți din 1974 până în 1991
După ce au divorțat, fiecare și-a refăcut viața. Jan Hilgen s-a căsătorit cu Sanda, iar Angelea Similea cu Victor Surdu.
Angela Similea a avut în total 4 mariaje, dar despre cel cu Jan a afirmat că a fost cel mai dificil.
În căsătoria cu olandezul Jan David Hilgen, Angela a povestit că a fost traumatizată.
„Eu eram pentru el o cifră de afaceri înaltă prin tot ceea ce reprezentam (…) Soțul meu nu deschidea nici o ușă fără să spună «sunt soțul Angelei Similea», pentru că altfel, fiind cetățean străin, i-ar fi fost mult mai greu, în orice minister sau întreprindere de comerț exterior. (…) Ei bine, soțul meu, deci, venea târziu, marcat de această boală – eu consider că e o boală de care n-a putut scăpa -, băutura, și mă apostrofa: «Ce ești tu? Cine ești tu? Tu ești un nimeni, un r***t…». Eu nu mai cântam, nu mă mai chema nimeni, stăteam încremenită, perplexă de ceea ce vedeam la televizor, cu genunchii adunați sub mine pe o canapea… Iar el mă apostrofa cu dispreț. A și plecat până la urmă”, a mărturisit artista într-un interviu la Antena Stars.
La acea vreme, în apărarea lui Jan Hilgen a sărit însă chiar actuala consoartă, Sanda:
”E un barbat care stie sa se poarte frumos cu o femeie, e un om responsabil, muncitor, altruist.
A incasat multe lucruri neplacute de la viata, tocmai din dorinta lui de a fi bun samaritean. El m-a cucerit de la prima intalnire prin felul lui placut. Ne-am casatorit dupa 3 ani. Nu mai eram la prima tinerete si ne-am gandit bine, pentru ca aveam 2 casnicii esuate. Momente dificile in casnicie au fost doar cele provocate din exterior. Eu cand l-am cunoscut pe sotul meu el era despartit de Angela”, a declarat Sanda pentru emisiunea lui Cătălin Măruță, demontând acuzele aduse lui Jan de către Angela Similea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News