O veste tristă a zguduit pe toată lumea în urmă cu câteva momente. Marele actor Mircea Diaconu s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, după ce a luptat mai mult timp cu o boală cruntă.
Mircea Diaconu s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 74 de ani. Pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, marele actor ar fi împlinit 75 de ani, însă cancerul l-a răpus. Deși a dus o luptă eroică, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Vestea tristă a fost anunțată chiar de soția sa, iar familia este copleșită de durere în aceste momente dificile.
Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus luni, 16 decembrie, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara. Aici, apropiații și toți cei care l-au iubit vor putea veni să-i aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, 17 decembrie, la cimitirul din Săftica.
Mircea Diaconu urma să își sărbătorească ziua de naștere pe 24 decembrie, însă nu a mai avut ocazia. A lăsat în urmă o carieră strălucitoare în cinematografie. Cu o activitate ce a marcat profund teatrul și filmul românesc, marele actor va continua să fie apreciat atât pentru talentul său artistic, cât și pentru implicarea sa în viața publică.
Născut pe 24 decembrie 1949, în Vlădești, județul Argeș, Mircea Diaconu a fost o figură emblematică a teatrului și cinematografiei românești, cu o carieră ce s-a întins pe mai multe decenii. Totodată, s-a implicat activ în politică, contribuind la dezvoltarea vieții culturale și sociale din România.
Pe lângă cariera politică, Mircea Diaconu a fost un actor apreciat pe scenele naționale de teatru și în filme celebre, precum „Buletin de București”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Asfalt Tango”, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, „Legături bolnăvicioase” sau „Filantropica”.
De-a lungul timpului, Mircea Diaconu a publicat: „În Bucureștii de odinioară cu Mircea Diaconu” (1998), „La noi, când vine iarna” (1980; ediție nouă, Polirom, 2013; roman tradus în rusă și germană) și „Șugubina” (1977; ediția a II-a, Polirom, 2014). Marele actor a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul său de debut, „Șugubina”, în anul 1977.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News