Printre invitații celei de-a 6-a ediții TIFF Oradea se numără actori, regizori și protagoniști de film documentar care le propun orădenilor întâlniri la Teatrul de Stat, Sala Transilvania, Filarmonica, Sinagoga Sion, dar și în Piața Unirii. Astfel, între 29 septembrie și 1 octombrie, spectatorii au ocazia să urmărească peste 30 de filme românești și internaționale și să îi întâlnească pe actorii Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, pe regizorii Tudor Giurgiu, Iulia Rugină, Andrei Tănase, Carla Teaha, Cătălin Saizescu.
Sâmbătă, pe 30 septembrie, echipa unuia dintre cele mai așteptate filme românești ale anului – Libertate – va fi prezentă de la ora 19:00 la Teatrul de Stat Oradea pentru a urmări alături de spectatori producția inspirată de evenimentele petrecute la Sibiu în 1989. În sală vor fi regizorul Tudor Giurgiu, actorii Cătălin Herlo, Ionuț Caras, Ștefan Iancu, alături de actorii orădeni Răzvan Vicoveanu, Elvira Rîmbu și directorul de imagine Alex Sterian. Tot sâmbătă, după proiecția filmului Libertate, o parte din echipa filmului Încă două lozuri (r. Paul Negoescu) va sta de vorbă cu spectatorii, în cadrul proiecției în avanpremieră la Teatrul de Stat. Publicul îi va întâlni pe mult îndrăgiții actori, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță.
De la ora 16.30, publicul îl va cunoaște și pe protagonistul documentarului Cazul inginerului Ursu, Andrei Ursu. Acesta va fi prezent în cadrul proiecției de la Teatrul de Stat, sâmbătă. Iar de la ora 20:00, în Piața Unirii, proiecția filmului Visul va fi urmată de o întâlnire cu regizorul Cătălin Saizescu, actorii Georgiana Saizescu și Gloria Găitan, cât și cu Serghei Mizil.
La Sala Transilvania echipa documentarului Playback, formată din regizoarea Iulia Rugină și legendarul DJ al anilor ‘80, Sorin Lupașcu, vor întâmpina publicul după proiecția filmului despre paradisul pierdut al discotecii Ring din Costineşti. Noutatea din programul acestui an este petrecerea cu aceeași temă pe care o propun organizatorii, alături de DJ Sorin Lupașcu, pentru o seară retro-disco pe sunetul vinilurilor. Playback Party va redeschide, doar pentru o seară, o locație unică din Oradea, fostul restaurant Butoiul de Aur, din inima orașului. Biletele pot fi achiziționate pe oradea.tiff.ro și prin platforma Eventbook.
Duminică, programul de filme și întâlniri este completat de regizorul Andrei Tănase care se va întâlni cu publicul la proiecția filmului Tigru, la Teatrul de Stat, de la ora 16:00, iar regizoarea documentarului De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, Carla Teaha, va fi prezentă la proiecție, începând cu ora 15, la Sala Transilvania.
Proiecțiile din Piața Unirii au acces gratuit în limita locurilor disponibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News