Actorul Gabriel Răuță joacă într-un film despre „capcana” telefonului mobil: „Eu nu am avut niciodată cont pe rețelele de socializare”

După ce a fost primit de către publicul cinefil cu mare entuziasm la festivalurile de profil, Complet necunoscuți ajunge pe marile ecrane din toată țara, aducând în prim-plan povestea unei cine de neuitat între prieteni de-o viață cu ocazia eclipsei de lună. Ceea ce pare a fi o seară tipică se transformă radical când gazda, Maria (Anca Dumitra) propune un joc. Cu toții trebuie să își așeze telefoanele pe masă și să citească cu voce tare sau să răspundă la apeluri în fața tuturor. Un joc aparent inocent dezvăluie secrete șocante, toate ducând la un final neașteptat.

În rolurile principale Anca Dumitra, Alex Conovaru, Ada Galeș, Adrian Ștefan, Gabriel Răuță, Andreea Grămoșteanu, Leonid Doni și Catia M. Tănase dau viață unor personaje pe cât de complexe, pe atât de autentice, cu povești actuale și conflicte puternice, prezentate publicului prin dialoguri savuroase și umor fin. 

Actorul Gabriel Răuță a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări. 

SPECTACOLA: De ce ar trebui să vădă oamenii Complet Necunoscuți?

Gabriel Răuță: Pentru că personajele din film sunt exact ei sau cei de lângă ei. Pentru că au ocazia se amuze pe seama lor și a prietenilor lor fară barierele pe care cu siguranță și le-ar pune în viața de zi cu zi. Pentru că filmul e tonic și captivant, pentru că te invită să înțelegi și să prețuiești cu adevărat viața și prietenia. Și pentru că filmul conține curajul și instinctul lui Octavian de a aduna o echipă de profesioniști care ea însăși a creat legături și a transformat oameni complet necunoscuți în prieteni.
Pentru toate acestea, dar și pentru toate lucrurile pe care spectatorii doresc să le descopere ei înșiși într-un film bun, există Complet Necunoscuți.

SPECTACOLA: Care au fost primele tale gânduri după ce ai văzut filmul prima dată?

Gabriel Răuță: Prima dată nu se pune. Mai ales că vorbim despre Complet Necunoscuți.  (glumesc)
Experiența a fost minunată. N-am avut ocazia să văd filmul într-o proiecție privată sau restrânsă. Direct în Piață Unirii din Cluj. În cadrul TIFF, alături de iubita mea, de majoritatea echipei, alături de două mii și ceva de spectatori, cu emoții galactice și neștiind de ce să mă bucur mai întâi: de faptul că eram captivat și amuzat de film- desi știam scenariul și interpretasem un rol- sau de cascadele de râs și reacțiile copioase ale spectatorilor ce intraseră în poveste și erau acum parte din ea. Dacă stau să mă gândesc, dincolo de ce știam deja de pe set, ce m-a surprins și ce am apreciat în primul rand a fost modalitatea în care a fost montat filmul și felul în care ea potențează ritmurile și emoțiile. Apoi universul sonor al filmului, care susține admirabil povestea.

SPECTACOLA: Ai văzut vreo ecranizare din altă țară?

Gabriel Răuță: La momentul discuției cu Octavian văzusem doar filmul italian Perfetti Sconosciuti pe  care acum îl numim “originalul” și care la momentul lansării lui era “unicul”. Ulterior am văzut alte câteva variante, însă apropiate îmi rămân cea franceză și cea rusă. Este fascinant cum acest scenariu inițial al lui Paolo Genovese a spart regulile lumii cinematografice și cum, prin faptul că vorbește despre umanitate și conștiință, despre ce înseamnă a trai cu adevărat- preocupări ale individului din orice colț al planetei- a dat posibilitatea multor echipe de artiști să transpună situația și conflictul în coordonatele culturale și emoționale ale țărilor în care aceștia creează. Practic, avem în cazul acestui scenariu un tipar teatral: un text italian care spune o poveste este reimaginat și filtrat de regizori și actori din întreagă lume. Și iată că, datorită mijloacelor media și platformelor de streaming, putem chiar aduna mai multe puncte de vedere asupra unei teme anume vizionând filmele mai multor creatori.

SPECTACOLA:Cum te-ai pregătit să intri în pielea personajului tău?

Gabriel Răuță:  E cumva puțin straniu să poți vedea, mult înainte de a te apuca de lucru, diferite interpretări ale personajului căruia urmează să-i dai și tu viață. Să zicem că pentru început m-am luptat puțin cu memoria acestor realizări anterioare, dar ulterior ele s-au tocit și au rămas departe, în oglinda retrovizoare, pentru că zona de umor și emoție pe care ne-a propus-o Octavian a definit foarte clar și rafinat drumul fiecărui personaj. A fost o lună de repetiții în care am probat lucruri, intenții, intensități și ne-am acordat pas cu pas, repetiție cu repetiție, încercând cu toții să găsim măsură lucrurilor și să îmbogățim cu universul fiecăruia dintre noi acest scenariu care te provoacă permanent. Pentru Ben am încercat să explorez foarte mult această zonă duală, a unui personaj jovial care conține o grămadă de lucruri nespuse, această precauție extremă și grijă pentru ca nu cumva un moment de neatenție să deschidă o prăpastie între el și restul lumii. Am încercat să aduc în Ben experiențe personale conexe celor prezentate în film, dar și trăirile oamenilor din jurul meu despre care știu că se tem să nu fie judecați, ridiculizați sau expuși pentru crezuri sau opțiune de viață personale și care se întâmplă să fie reduși la “problema” pe care o reprezintă.

SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare provocare a personajului?

Gabriel Răuță: Per ansamblu, cred că ocolirea patetismului. Sau mai degrabă găsirea contrapunctului, folosirea unei modalități de a ține trăirile pe muchie. Și un fel de a spune adevăruri atât de în plin, atât de crud sau de tăios, încât să suprimi orice nuanță melodramatică. Iar în particular, monologul de final. Adevăratul Ben. Acela e unul din multele momente de pe set în care actorul Strunilă a găsit cuvintele perfecte pentru regizorul Strunilă în a explica exact nuanțele și temperatura momentului. Pentru că provocare e și să înțelegi cu adevărat ce ți se cere, să simți vibe-ul, să te poți adapta instantaneu. Pe set deseori dinamica secvențelor și culoarea dialogurilor, a emoțiilor a reprezentat un permanent schimb actori-regizor și asta consider că e unul din marile câștiguri ale acestei aventuri.

SPECTACOLA: Cum te-ai înțeles cu colegii de platou?

Gabriel Răuță: A existat acolo ceva valoros, dar greu de explicat și de așezat în cuvinte, o legătură, un limbaj, un tip de conectare care s-a dezvoltat din repetiții și până la finalul filmărilor despre care nu ne-am dat seama exact când a apărut și cum a crescut, dar această relație a fost practic motorul nostru comun. Lucrul la acest film a adus împreună stiluri și background-uri variate, ceea ce consider că a fost unul din ingredientele secrete, și a creat prietenii care cred că se văd pe ecran.

SPECTACOLA: Povestește o întâmplare haioasă din timpul filmărilor!

Gabriel Răuță: Cred că un moment care este încă viu (poate cuvântul nu e cel mai potrivit- explic imediat) atât în mintea mea, cât și în cea a colegilor mei este degustarea melcilor. Poate că secvența asta nu este neapărat foarte prezentă în montajul final, dar la filmare vă asigur că a fost puternică și că replica de stupefacție a  personajului Marcu “Ce?! Voi ați comandat melci?!” este definitorie pentru contextul acela: melcii ne-au dat adevăr, dar ne-au și pus expresii noi, nebănuite, neștiute pe fețe. Pentru mine- cel ce îi scana pe colegi, dar și degusta în același timp- a fost amuzant pentru că melcii sunt ceva exotic, ceva neobișnuit, ceva relativ rar în obiceiurile noastre culinare. Adică, atunci când ieși în pauza de masă, nu prea zici “hai la colț să luăm niște melci”. Sau când comanzi la restaurant nu spui “mie nu-mi place să experimentez, prefer să merg la sigur, iau niște melci”; Sau nu folosești prea des expresia “am mâncat niste melci ca la mama acasă”. Sau înainte de Crăciun nu le zici prietenilor “haideți pe la mine, că ai mei sunt la țară, s-au dus să taie melcul”. 

SPECTACOLA: Ce ți s-a părut cel mai dificil la acest proiect?

Gabriel Răuță: Poate această ceață și nesiguranță dată de condițiile pandemice. Ipoteza că cineva, oricare dintre noi, ar avea ghinionul să fie confirmat pozitiv cu acest virus care multora ne-a răsturnat inerția și ne-a schimbat felul de a cântări ce e important cu adevărat. Cred că asta a fost. Teama de a nu fi nevoiți să ne oprim. Asta în contextul în care echipa muncise enorm și reușise într-un timp record să creeze și să pregătească un spațiu în care aveam să “locuim” timp de unsprezece nopți. Niciun moment în plus. Nicio posibilitate de a prelungi acest interval. 

Nu a avut niciodată cont de Facebook sau Instagram

SPECTACOLA: Ce părere ai despre Social Media și relațiile legate online?

Gabriel Răuță: Întrebarea asta parcă e concepută special pentru mine. Uite, jur să spun adevărul și numai adevărul: nu am și nici nu am avut conturi pe Facebook sau Instagram; nu dețin nici măcar un profil incognito, cum periodic mă tachinează unii care sunt pe aceste rețele de socializare, dar, într-un mod amuzant, afla multe informații după mine. Colegii mei de la Comedy.Show (o trupă de teatru de improvizație din care am făcut parte mai mulți ani) mi-au făcut într-un an o surpriză și au creat o pagină numită La Mulți Ani, Gabriel Răuță!, astfel încât oamenii care doresc, să mă poată felicita de ziua mea. Am citit atunci mesajele lor, le-am mulțumit, iar a doua zi pagina a fost închisă. A fost practic fix ca un show de teatru de improvizație, creat pe loc, pentru oamenii din ziua respectivă. Evident că postura de off social media (am conturi pe LinkedIn și Pinterest, dar nu-mi amintesc să fi postat vreodată ceva, deci nu se pun) are și avantaje și dezavantaje; nu le trec în revistă acum. Vreau doar să fac două observații; prima ar fi că poți să tânjești după ceva chiar daca nu ai avut. A doua: am convingerea că rețelele de socializare sunt un mijloc real de conectare la realitățile și modalitățile artistice din întreagă lume și dovadă a fost felul în care au funcționat ele pe perioada pandemiei.

SPECTACOLA: În perioada pandemiei ți s-a întâmplat să legi prietenii, să dezvolți proiecte online? 

Gabriel Răuță: Am încins Whatsapp-ul pentru a sta în contact și a discuta cu familia, prietenii, colegii și am folosit, ce-i drept, mai rar, Zoom pentru câteva proiecte de la Teatrul Nottara și pentru un curs de public speaking pe care îl începusem înainte de pandemie și pe care, la rugămintea participanților, l-am continuat în online. Nu știu dacă am legat prietenii neapărat, dar un fenomen s-a întâmplat totuși: în cadrul unui format de proiect online al Teatrului Nottara, am cunoscut spectatori pasionați de arta spectacolului. Conceptul presupunea întâlniri pe Zoom între un actor al Teatrului și câțiva spectatori, propunând un dialog relaxat și deschis pe teme variate. Aceste întâlniri fuseseră gândite să aibă loc la ora la care în mod normal s-ar fi desfășurat spectacolele de teatru. Acolo am avut împreună privilegiul să ne cunoaștem altfel și să facem ceea ce nu obișnuiam în mod normal după un spectacol: să stăm de vorbă, actori și pasionați de teatru, ca și cum am avea tot timpul din lume. Iar în cealaltă parte, la cursul de public speaking pe care îl inițiasem, am lucrat mai eficient pentru că am ținut întâlnirile mult mai des decât le-am fi ținut în mod normal atunci când toți aveam “treabă”. Și am avut astfel ocazia să explorăm mai mult, să fim mai generoși cu noi înșine. Majoritatea participanților mi-au declarat ulterior că întâlnirile astea au fost un suport mult mai solid în a face față noii situații decât îmi putusem eu imagina.

SPECTACOLA: Cum ți s-a părut adaptarea la mediul virtual?

Gabriel Răuță: Cred că fiecare a acționat și a reacționat în acea perioadă așa cum a simțit și cum a considerat că poate exista, funcționa în noua realitate. Eu personal, dincolo de proiectele menționate, trebuie să mărturisesc că nu m-am scufundat prea mult în mediul virtual. Țin minte chiar că, în afară de trei spectacole de teatru plus încă alte două jumătăți (și toate astea erau niște recomandări), nu am avut apetență să privesc ce se difuza online. Și asta nu ținea nici macar de calitatea înregistrărilor sau a producțiilor, ci pur și simplu ceva din adâncul meu refuza invitația și în același timp lupta cu această paradigmă a unei reducții bruște a formelor de exprimare artistică.

SPECTACOLA: Cum a fost experiența filmărilor în timpul pandemiei? 

Gabriel Răuță: Mă uit înapoi la perioada filmărilor că la o paranteză în timp, ca la o capsulă în care ne întorcem în fiecare după-amiază și pe care o părăseam apoi la 03:00 dimineața, cu declarațiile de deplasare pe timp de noapte în buzunare, gândind că, nu-i așa, “totul va fi bine”, că suntem puternici, că filmul asta va ajunge în cinematografe și că tomorrow never dies.

SPECTACOLA: Când nu ești pe scenă sau în fața camerelor de filmat cum iți place să iți petreci timpul liber?

Gabriel Răuță: Feliile mele de timp liber au consistențe diferite, unele sunt câteodată chiar străvezii. Dar atunci când există, ele conțin în mare parte călătorii. Îmi place să descopăr locuri sau să mă reîntorc la cele cunoscute de care sunt legat. Merg să-i văd pe ai mei și să petrec timp cu ei când am ocazia, sunt unul dintre actorii aceia cărora le place, atunci când nu joacă, să meargă la teatru să-i vadă pe alții și să înțeleagă lucruri la care nu ai acces doar de pe scenă. Câteodată timpul meu liber e pentru mine, alteori e pentru altcineva. Dar oricum și cât ar fi, sunt recunoscător pentru el și încerc să-l prețuiesc.

SPECTACOLA: Ce hobby-uri ai?

Gabriel Răuță: Cred că dacă zic fotografia, asta e ceva mai complex. E un univers vast, e ceva de necuprins. Așa că prefer să spun că îmi place, atunci când surprind sau detectez ceva rar sau fascinant sau curios, să și memorez clipa aia într-o fotografie. Fie că e cu telefonul sau cu aparatul. Să păstrez lucruri care mă inspiră sau pe care nu le înțeleg pe moment, dar simt nevoia să le țin cu mine.
Un alt lucru care mă pasionează sunt proiectele de voce. Deși e ceva care ține într-un fel tot de actorie, domeniul ăsta m-a fascinat întotdeauna și mă raportez la el ca la un hobby. Am început în anii studenției să fac dublaj pentru filme și seriale de animație și de atunci m-am implicat în multe asemenea proiecte: narator pentru cărți audio și emisiuni de radio, reclame audio, cd-uri educaționale, voce pentru personaje din jocuri video sau din filme de cinema. Mi-a plăcut întotdeauna să mă exprim în zona asta de creație pentru că te provoacă să investești o doza consistentă de ludic și rafinament și să găsești forma perfectă pentru situația sau personajul în discuție.

SPECTACOLA: Ce te-a determinat să alegi meseria de actor?

Gabriel Răuță: Într-un mod pe care îl găsesc amuzant acum, m-am autodiagnosticat încă de mic cu un fel aparte de sensibilitate, de rezonanță cu trăirile celorlalți. Nu știam sau nu eram conștient cum pot tranforma asta în favoarea mea sau cum poate fi asta ceva util. Mai târziu am înțeles că această trăsătură m-a apropiat de cărți, de lecturi, de poezie, de limbi străine, de latura umanistă a educației. Am văzut spectacole celebre și interpretări minunate ale multor actrițe și actori; asta la televizor pe atunci- iată, atunci acceptam “difuzarea” pentru că nu văzusem, nu aveam unde să văd prea mult teatru “pe viu”. Am și explorat apoi în liceu trei ani la rând lucrul în câteva spectacole de teatru și, cu convingere, am ales actoria. Alegerea asta a fost salvarea personalității mele. Altfel poate aș fi fost mai lipsit de curaj, mai ermetic, mai nefericit. Iar când am plăcerea să fiu invitat în proiecte de tipul ăsta, să întâlnesc artiști pasionați cu care să parcurg cu folos drumul către spectatori, îmi mulțumesc mie celui de atunci pentru alegerea făcută și alor mei pentru că m-au sprijinit deși nu erau complet convinși că un teritoriu “atât de puțin cunoscut” merită explorat.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News