Actorul William Shatner va zbura în spaţiu, miercuri, la aproximativ 55 de ani de la prima sa apariţie în rolul căpitanului Kirk din serialul ştiinţifico-fantastic de televiziune "Star Trek"
Shatner, în vârstă de 90 de ani, va cuteza să ajungă acolo unde doar alţi câţiva au mai ajuns înaintea lui, devenind cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, în cadrul unui zbor comercial operat de compania Blue Origin, deţinută de Jeff Bezos.
Nu este clar dacă Shatner a fost invitat gratuit la bord sau dacă a plătit preţul destul de ridicat.
Călătoria sa în spaţiu a generat o mulţime de meme-uri pe internet care ironizează, printre altele, echipajul Blue Origin - purtând costumele din "Star Trek" - sau promisiunea lui Shatner de a se inspira din experienţa sa în spaţiu pentru următorul său album muzical.
"Vreau să scriu despre dragostea mea faţă de Pământ", a declarat el, "despre această bijuterie, această planetă caldă, iubitoare şi hrănitoare".
Echipajul Blue Origin - exclusiv civil - îi va include, alături de Shatner, pe vicepreşedintele de operaţiuni de zbor al Blue Origin, Audrey Powers, şi pe alţi doi membri, Chris Boshuizen, un fost inginer de la NASA, cofondator al Planet Labs, o companie privată americană care fotografiază în fiecare zi Pământul, şi Glen de Vries, cofondator al companiei Medidata Solutions, specializată în software-uri de monitorizare a studiilor clinice pentru industria farmaceutică. Niciunul dintre ei nu va avea comanda, zborul fiind pilotat de la distanţă.
Capsula spaţială New Shepard urmează să fie lansată la ora 13:30 GMT de la Van Horn, Texas.
Zborul, programat iniţial pentru data de 12 octombrie, a fost amânat din cauza riscului ca vântul puternic să perturbe operaţiunile de lansare., notează Agerpres.
Călătoria orbitală propusă de Blue Origin este o experienţă de câteva minute deasupra Liniei Karman, care marchează, la altitudinea de 100 de kilometri, graniţa dintre atmosfera Pământului şi spaţiu, conform unei convenţii internaţionale. Pasagerii pot atunci să se desprindă din scaunele lor şi să plutească pentru câteva momente în condiţii de imponderabilitate.
Racheta americană New Shepard, complet automatizată, este concepută pentru a decola pe verticală, iar capsula ei spaţială se desprinde în timpul zborului, înainte de a reveni pe Terra în urma unei coborâri controlate, care este frânată cu ajutorul a trei paraşute şi a unui motor cu propulsie inversată.
O altă companie din domeniul turismului spaţial, Virgin Galactic, propune o experienţă similară, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News