Pe cât de expansiv este personajul pe care-l interpreteză în „Las Fierbinți”, Aspirina, pe atât de echilibrată și retrasă o descoperim pe actrița Mirela Oprișor la întâlnirea cu „Rețeaua de Idoli”, de luni, 29 mai, de la ora 21:00, la TVR 2
„Invitata de astăzi este mai mult decât specială, pentru că este o doamnă care o să vă surprindă. Actrița, 50 de ani abia împliniți. Abonament la Ateneu. Viniluri și cărți cadouri la aniversare. Visul de a ajunge in Iran…. Daca ar fi să închipui un puzzle care să i se potrivească, aș începe cu astea toate. Mirela e un om și un artist care pare să-și fi găsit liniștea, ceea ce, să recunoaștem se întâmplă rar”, spune Irina Păcurariu despre invitata noii ediții „Rețeaua de Idoli”.
Despre Mirela Oprișor se știe că este o actriță iubită, aflată de mulți ani în lumina reflectoarelor. Joacă la Teatrului Național „I. L. Caragiale”, din București și interpretează rolul Aspirinei, din Las Fierbinți, atât de bine încât publicul a început să nu mai facă diferența între omul din viața de zi cu zi și personajul din serial.
Dincolo de activitatea profesională, Mirela Oprișor este fericită alături de familia sa, soțul, scenaristul, dramaturgul și actorul de film Mimi Brănescu și fiica lor, Ana. Și mai are o pasiune: serile la Ateneu care au devenit oază de relaxare.
Întrebată dacă ar fi putut să aibă o „pilă”, în perioada în care Mimi Brănescu semna dialogurile serialului „Las Fierbinți”, Mirela Oprișor răspunde cu umor: „Nici vorbă de asta. Acest dialog nu există în casa noastră. Atât îmi trebuia, că nu-mi mai scria nimic. Dacă-i spuneam „scrie-mi și mie” sau „fă-mi și mie”, eram taxată și urma doar să trec prin cadru. Așa că, am învățat să tac în familie!”.
Invitata „Rețelei de Idoli”, de luni, 29 mai, de la ora 21:00, la TVR 2, a vorbit și despre un moment de cotitură în cariera sa. În 2002, ea a participat la Gala HOP și a câștigat „Premiul pentru cea mai bună actriţă”, pentru interpretarea textului „Doamna cu căţelul”. A urmat apoi angajarea la Teatrul de Comedie.
„După un casting, aveam șansa unui rol într-un film important, cu o distribuție internațională, dar și opțiunea să particip la Gala Tânărului Actor HOP. Îni amintesc că, la preselecțiile pentru Gala Tânărului Actor aflasem că doamna Sanda Manu, de care îmi fusese atât de frică în facultate, încât mă lipeam de pereți când trecea dumneaei, era șefă de comisie la celebra Gală a UNITER.
Am fost sunată de la Budapesta, că trebuie să fiu prezentă pentru a doua fază a castingului, pentru filmul care urma să se facă, o poveste despre Elena și Nicolae Ceaușescu. Elena Ceaușescu ar fi trebuie să fie jucată de actriță americană Faye Dunaway, iar eu aș fi interpretat-o pe Elena Ceaușescu în tinerețe. Producătorul a intrat un pic în mine și mi-a spus să fiu mai atentă cu limba engleză, pentru că mă place mult regizorul. Am răspuns că îmi pare foarte rău, dar nu pot veni pentru că trebuie să mă duc la Gala HOP. Producătorul a bufnit în râs: „Cred că tu ești nebună!”. I-am, răspuns: „Nu, nu sunt nebună. Dar i-am promis doamnei Sanda Manu că mă duc”. Sigur, el nu a înțeles nimic. Dar, bine am făcut, pentru că acel film nu s-a mai turnat niciodată. Am fost la Gala HOP și am câștigat premiu. Acolo l-am întâlnit pe domnul Ștefan Iordache și alți mari actori și directori de teatre din București, iar domnul Ștefan Iordache m-a recomandat pentru Teatrul de Comedie. Deci, în viață e vorba, câteodată, de alegeri!”, a povestit actrița Mirela Oprișor.
Câțiva ani mai târziu, a avut șansa să joace în filmul marelui regizor, Francis Ford Coppola, „Youth Without Youth” (2007, „Tinerețe fără tinerețe”), alături de actorii Bruno Ganz, Tim Roth și Alexandra Maria Lara.
„Am avut norocul să repet cu regizorul Francis Ford Coppola, cu câteva săptămâni înainte de filmare, m-a luat să-l ajut să-și facă cadrele de lumină. Domnul Coppola făcuse o mică pasiune pentru mine în sensul că semănam foarte mult cu soția dumnealui și mi-a zis: „Tu trebuie să te măriți cu fiul meu!”. Și chiar l-a adus pe băiatul lui cel mare să mă cunoască. Apoi, mai în glumă, mai în serios i-am spus: „Domnule Coppola, eu sunt căsătorită!”, a adăugat actrița Mirela Oprișor la „Rețeaua de Idoli”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News