Adda, cerută în căsătorie. Cum s-a întâmplat marele eveniment: M-am pus în genunchi, pe unde treceau animalele

Data publicării:
Adda și Cătălin Rizea, foto Instagram
Descriere foto: Adda și Cătălin Rizea, foto Instagram

Cătălin Rizea a dezvăluit cum a cerut-o în căsătorie pe Adda. 

Adda și Cătălin Rizea sunt împreună de 7 ani și în urmă cu 5 ani s-au căsătorit. Sunt părinții unui băiețel, lucrează cot la cot și spun despre ei că sunt cei mai buni prieteni. 2021 a fost un an extrem de dificil pentru ADDA. Diagnosticată cu o boală raraă, vedeta a trecut printr-o perioadă extrem de grea. Soțul ei i-a fost întotdeauna alături și a știut cum să o repună pe picioare, în ciuda obstacolelor.

Recent, Adda și Cătălin Rizea au fost invitați în podcastul lui Horia Brenciu, acolo unde au vorbit despre cererea în căsătorie. Soțul artistei a povestit cum s-a întâmplat totul. 

"Eu mă gândeam să o cer într-un mod mai grandios, să găsesc o soluție. Știam că ea ăși dorea să apară pe clădirile de la Unirii, cu o piesă de-a ei. M-am gândit să pun eu acolo o poză, să vorbesc cu cei de la locație, să o cer acolo în față, să fac un moment mai frumos. După, mi-am dat seama că este prea mult pentru mine și s-ar putea să leșin. 

Ulterior, m-am gândit să o cer la un concert, dar în mintea mea îndrăzneață și creață, m-am gândit să o cer la Fortza ZU. Între timp a trebuit să iau inelul de logodnă. Cumnatul meu a cumpărat și el inel pentru sora mea și am făcut noi o înțelegere. Adda a probat inelul pentru sora mea și sora mea proba inelul pentru Adda, dar de fapt ele își probau inelul lor, fără să știe.

În ziua în care trebuia să plecăm la Târgu Mureș, de Paște, stătea Adda pe gânduri. Cu câteva ore înainte să plecăm, eu am mers să iau inelul, că nu mai aveam când să-l iau. La un moment dat, cum stătea ea pe gânduri în mașină, m-a întrebat dacă nu cumva inelul pe care l-am cumpărat este pentru ea. I-am spus că inelul i l-am dat lui Ștefan ca să il dea Claudiei. 

Cătălin Rizea: Am oprit într-un șanț, m-am pus în genunchi, în țărână, pe unde treceau animalele

Ea tot insista că i-am cumpărat și ei inel. Eu nu prea pot să mint, iar atunci mi-a fost foarte greu să o mint. A fost singura dată când am mințit-o cu ceva. Ea tot insista că i-am luat inel, eu încercam să nu mă uit la ea ca să nu mă dau de gol și la un moment dat îmi spune că ea crede că inelul este in torpedou. A deschis torpedoul, a văzut cutia și mi-a zis să opresc mașina în marginea drumului și să o cer în căsătorie. Am oprit într-un șanț, m-am pus în genunchi, în țărână, pe unde treceau animalele. 

După ce m-am pus în genunchi și am început să îi vorbesc, a trecut un tractor și nu s-a mai auzit nimic din ce ziceam. 

L-a două minute după ce a zis DA, m-a sunat socrul meu, care era în fața noastră cu mașina lui și ne-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am zis să stea liniștit, că tocmai am cerut-o în căsătorie pe fiica lui. " , a povestit Cătălin Rizea. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel