Adda, Cătălin Rizea și Chef Scărlătescu, la un pas de tragedie, în Grecia: „Cea mai înfricoșătoare experiență din viața noastră: furtună pe mare”

Data publicării:

Adda a avut parte de o vacanță de cășmar în Grecia. Artista a mers în concediu alături de soțul ei, Cătălin Rizea, dar și de bunul lor prieten, chef Cătălin Scărlatescu. Cei trei au fost la un pas de tragedie, după ce o furtună i-a prins pe mare.

Adda a trăit spaima vieții ei, după ce, aflată pe mare, într-o croazieră cu soțul ei și prietenul lor, Cătălin Scărlătescu, au fost izbiți de o furtună puternică. 

“Aseară am ancorat într-un golf drăguț, după un drum puțin agitat pe mare. La câteva minute după ce ne-am pus să mâncăm, marea a început să se agite rău și să bată tare vântul. Cel mai safe a fost să plecăm de acolo, pentru că nu e bine să rămâi ancorat între stânci când vremea nu e ok. Așa că am plecat.

Ne aștepta un drum de 4 ore (teoretic). Dar a durat de la 11:30 până la 6:30 dimineața. Am avut parte de cea mai înfricoșătoare experiență din viața noastră: furtună pe mare. Pentru cunoscători - 35 de noduri vânt frontal, timp de 7 ore și valuri de 2/3 m. Barca trosnea din toate încheieturile, ne izbeam de pereți, nu puteam merge normal pentru că ajungeam pe jos, zici că băusem tot alcoolul din lume. Imaginați-vă cele mai urâte serpentine plus cele mai urâte turbulențe și înmulțiți totul cu 10000. A început să intre apa prin hublourile securizate, puntea era inundată. La fel si spatele. Barca de salvare era în moarte clinică”, a povestit artista. 

„Scărlătescu râdea și dansa”


Din fericire, cei trei au scăpat cu bine din toată aventura pe mare, însă artista spune că nu i-a fost deloc ușor. Pe de altă parte, Chef Cătălin Scărlătescu nu a fost deloc impresionat de furia mării, el fiind un expert în navigare. 


"Unii dintre noi au scăpat de toată mâncarea bună din stomac, alții (printre care și eu) stăteau cu punga în mână. Eu evident că am plâns și mi-am spus toate rugăciunile. Mi-am amintit de toți sfinții, arhanghelii, frații și verișorii lor. Inclusiv de gașca lor de prieteni. Colac peste pupază, s-a defectat din cauza vremii dispozitivul care ne arăta direcția. Iar skipperul nostru, Cristi, a fost nevoit să se uite pe telefon pe gps ca să vadă pe unde să mergem pentru că trebuia să virăm la dreapta spre continent și urma o insulă mică pe care trebuia să o ocolim. A început să sune stația. Auzeam ruși care spuneam SOS. Efectiv era apocalipsa. Skiperul nostru a fost erou, jur! Era ud din cap până în picioare și venea mereu să îmi pună mâna rece pe frunte și să mă liniștească pentru că eram cea mai panicată de acolo. Cătă era săracu cu capul în pungă. Eu mă rugam cu punga în mână. Scărlătescu râdea și dansa, pentru că el a trăit lucruri mai rele pe mare. Însă pentru noi a fost botezul! O vacanță cu de toate! N-o s-o uităm”, a povestit Adda pagina ei de Instagram.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel