Adela Popescu și-a adus acasă cel de-al treilea băiețel iar frații mai mari au avut o reacție genială.
În urmă cu trei zile, Adela Popescu a adus devenit mamă pentru a treia oară. Proaspăta mămică și bebelușul se simt minunat, astfel că medicii i-au externat.
Ajunsă acasă cu noul membru al familiei, actrița s-a amuzat de reacția pe care au avut-o Andrei și Alexandru, băieții ei mai mari, în momentul în care și-au cunoscut frățiorul.
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au oprit să-și ia băieții de la grădiniță chiar în timp ce se întorceau de la spital.
Întâlnirea celor trei frați a fost una monumentală, cei mici fiind extrem de entuziazmați să-l cunoască pe bebelușul nou născut.
”Mergem să luam copiii de la grădiniță și să vedem cum reacționează. Primul a zis că o să-l bată, celălalt că o să-l pupe. Ne-am schimbat și mașina, nu există una mai mare”, a declarat prezentatoarea de la Pro TV pe InstaStory.
Deși sunt părinți experimentați, aflați în fața situației de a naște, cei doi au fost copleșiți de emoții, Radu Vâlcan mai mult ca Adela. Actorul aproape că s-a pierdut în momentul în care a trebuit să își ducă soția la spital.
Fosta prezentatoare Tv a avut o intervenție de pe patul de spital, in direct, la Pro TV, în care le-a povestit foștilor colegi de la „Vorbește Lumea”, cum a decurs cea de-a treia naștere.
„În timp ce nășteam era atât de dureros încât mă întrebam ce a fost în capul meu. Cum e mintea asta selectivă, cum uită ce o doare, încât eu am uitat cum a fost la ceilalți și de data asta am mai făcut unul și am ales să nasc tot natural. După nașterea naturală lucrurile sunt mult mai simple, e dureros atunci pe moment, la cezariană e mai complicată situația după. Oricum, fără suferință nu ai cum să dai naștere”, a povestit actrița la Pro TV.
Emoțiile tăticului le-a dat câteva bătăi de cap. Adela Popescu sugerând chiar că ar trebui să conducă ea mașina până la spital.
”M-am culcat liniștită, nu avam contracții, dar pe 5-6 dimineața am avut o contracție și am știut. Primul lucru pe care l-am făcut am sunat-o pe mama lui să vină la noi, am făcut duș și l-am trezit. Era foarte emoționat, i-am zis să conduc eu că îl înțeleg că e într-o situație dificilă. Soțul meu nu mai face față la atâtea emoții, zici că a născut el, e eliberat acum. Treaba lui a fost destul de scurtă, în trei ore și ceva am născut, a fost o agonie, dar până la urmă copilul a ieșit victorios, mare, e bine nu știm cu cine seamănă, a fost mare”, a mai povestit Adela.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News