Adela Popescu, naștere cu peripeții. Cum a reacționat Radu Vâlcan când a actrița a început să aibă contracții: „Până la urmă, copilul a ieșit victorios”

Data publicării:

Adela Popescu a devenit mamă pentru a treia oară. Radu Vâlcan a fost atât de copleșit de emoții încât era să rateze nașterea băiețelului.

Adela Popescu se reface după ce a năcut ieri pentru a treia oară. Deși sunt părinți experimentați, aflați în fața situației de a naște, cei doi au fost copleșiți de emoții, Radu Vâlcan mai mult ca Adela. Actorul aproape că s-a pierdut în momentul în care a trebuit să își ducă soția la spital.

Fosta prezentatoare Tv a avut o intervenție de pe patul de spital, in direct, la Pro TV, în care le-a povestit foștilor colegi de la „Vorbește Lumea”, cum a decurs cea de-a treia naștere.

 

„În timp ce nășteam era atât de dureros încât mă întrebam ce a fost în capul meu. Cum e mintea asta selectivă, cum uită ce o doare, încât eu am uitat cum a fost la ceilalți și de data asta am mai făcut unul și am ales să nasc tot natural. După nașterea naturală lucrurile sunt mult mai simple, e dureros atunci pe moment, la cezariană e mai complicată situația după. Oricum, fără suferință nu ai cum să dai naștere”, a povestit actrița la Pro TV.


Emoțiile răricului le-a dat câteva bătăi de cap. Adela Popescu sugerând chiar că ar trebui să conducă ea mașina până la spital. 

”M-am culcat liniștită, nu avam contracții, dar pe 5-6 dimineața am avut o contracție și am știut. Primul lucru pe care l-am făcut am sunat-o pe mama lui să vină la noi, am făcut duș și l-am trezit. Era foarte emoționat, i-am zis să conduc eu că îl înțeleg că e într-o situație dificilă. Soțul meu nu mai face față la atâtea emoții, zici că a născut el, e eliberat acum. Treaba lui a fost destul de scurtă, în trei ore și ceva am născut, a fost o agonie, dar până la urmă copilul a ieșit victorios, mare, e bine nu știm cu cine seamănă, a fost mare”, a mai povestit Adela. 


Vedeta spune că încă nu își dă seama cu cine seamănă bebelușul, dar, având în vedere dimensiunea acestuia, tine să creadă că îl moștenește pe tătic. 


 „Dacă e să mă iau după mărime, seamănă cu tatăl. Suntem la momentul alăptării, ne trezim la două ore, iar ăia micii erau cam nerăbdători dar și nervoși și m-au întrebat dacă mai am burtă ca să-i pot lua și pe ei în brațe. Așteptăm să ne reunim, Mai stau aici două zile”, a mai adăugat proaspăta mămică.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel