Adela Popescu, primele declarații despre starea de sănătate. Cum se simte vedeta după ce s-a infectat cu COVID-19

Data publicării:
Adela Popescu, foto Instagram.
Descriere foto: Adela Popescu, foto Instagram.

Adela Popescu a dezvăluit cum se simte după ce s-a infectat cu COVID-19.

Adela Popescu a fost confirmată pozitiv cu virusul SARS-Cov-2. Prezentatoarea de la PRO TV a făcut anunțul în direct, intervenind prin skype în cadrul emisiunii „Vorbește lumea”, pe care o prezintă alături de Shurubel și Bogdan Ciudoiu.

„Dragii mei, ieri seară am făcut un test și rezultatul a fost cel pe care am vrea să-l evităm cu toții. Chiar dacă am fost confirmată pozitiv, vreau să vă asigur că mă simt bine și că o să ne revedem curând. Vă pregătim noi surprize, chiar și așa: cu băieții în studio și cu mine de acasă. Aveți grijă de voi și fiți cu ochii pe Vorbește Lumea!”, a anunțat Adela Popescu la începutul acestei săptămâni, în timpul unei intervenții prin Skype în emisiunea Vorbește Lumea. 

„Eu în sarcină nu m-am vaccinat, pentru că așa mi-au recomandat medicii, iar acum am început să mă informez. Eu stau cu mască prin casă, ca să-l protejez pe cel mic. Copiii sunt la bunici. Ne hidratăm, ascultăm doctorul...”, a mai spus prezentatoarea, potrivit DC News.

Acum, vedeta a făcut primele declarații despre starea ei de sănătate. Adela Popescu a mărturisit cât de ciudată a fost pentru ea această perioadă.

''Sunt zile și zile. Este foarte ciudat cum se desfășoară toată povestea asta. Am avut primele zile foarte grele, foarte grele, apoi lucrurile au început să se remedieze[...]. Trebuie să stau în continuare cu mască în casă pentru că încercăm să-l protejăm pe micuț, el deocamdată nu are niciun simptom.

Noi stăm cu mască, iar eu când îl alăptez stau cu mască, doar când sunt afară în curte o dau jos[..]. Băieții au rămas de mai mult timp la bunici, ei sunt protejați acolo, sunt negativi. Ei se bucură că o iubesc tare mult pe mamaie, în fiecare zi mă sună și mă întreabă dacă mai pot rămâne acolo'', a declarat Adela Popescu într-o emisiune TV.

Totodată, prezentatoarea tv a declarat că este foarte îngrijorată din cauza acestui virus, dar cu toate astea e fericită că a reușit să se odihnească și că i-a revenit pofta de mâncare.

''Am avut nopți în care nu am dormit, nopți în care am dormit. Am avut o zi când credeam ca pic pe jos de oboseală, dar nu puteam să dorm, cred că era un sentiment de anxietate mai presus decât oboseala aceea.[..] Comandăm online, n-am avut foarte mare poftă de mâncare. Am putut să mănânc cel mai bine fructe, de abia ieri am mâncat o masă consistentă. Mă hidratez foarte mult, astea sunt sfaturile pe care le-am primit, țin legătura cu medicii'', a mai menționat aceasta.

 

Citește și: Adela Popescu a anulat botezul bebelușului. Vedeta este infectată cu COVID-19



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel