Adelina Pestrițu a ajuns la psiholog. Celebritatea a băgat-o în depresie: „Să ai tot ce ți-ai dorit vreodată, plus mult peste, și să fii anxios”

Data publicării:

Adelina Pestrițu recunoaște că celebritatea a făcut-o să meargă la psiholog. Toată presiunea mediatică a băgat-o în depresie pe vedetă, care recunoaște că s-a luptat cu stări de anxietate.

Adelina Pestrițu este astăzi una dintre cele mai controversate vedete din România, dar și cele mai bine plătite. Drumul vedetei în show-biz a pornit timid, când a început o relație cu Liviu Vârciu. Relație care a dus la o căsătorie scurtă, apoi la un divorț dureros. Publicul deja o remarcase pe frumoasa brunetă, care a început să prindă rapid contracte prin diverse televiziuni, dar și un avânt puternic în topul preferințelor românilor. Cum Social Media a luat o amploare grandioasă, Adelina a speculat oportunitatea și și-a construit un adevărat imperiu online, ajungând astăzi una dintre cele mai bine cotate influecere din țară.

Deși câștigă sume uriașe din postările pe care le face pe rețelele de socializare și are sute de mii de oameni care o complimentează zilnic, viața vedetei nu este lipsită de probleme. Ea a mărturisit recent că a dus o adevărată luptă cu depresiile și cu stările de anxietate, venite în urma criticilor primite de la internăuți. Vindecarea a venit în urma ședințelor de consiliere psihologică. 


”Nici acum nu pot spune că mă simt complet vindecată. Și nu cred că sunt mulți care înțeleg cum e să ai tot ce ți-ai dorit vreodată, plus mult peste, și să fii anxios. Să îți vină să te izolezi de oameni. Să te simți blocat în propria capcană, dar să nu poți face ceva de frică să nu dezamăgești. Te simți responsabil de tot ce s-ar putea întâmpla”, le-a explicat  Adelina Pestrițu fanilor săi.

Vedeta spune că îi este foarte greu să facă față presiunii din online și că se confruntă extrem de des cu situații în care internăuții o critică sau devin chiar agresivi. 

 

”Oricât de puternic ai fi, este practic imposibil să faci față presiunii când toți te vor perfect și știi că niciodată nu vei fi. Intervine sentimentul real că nu ești suficient de bun, că oricât te-ai strădui nu este îndeajuns. Da, știu! Mulți le servesc persoanelor publice replica «ți-ai asumat». Însă nu despre asta este vorba, despre asumare, ci despre trăiri, sentimente, dorința de a fi mai bun, despre dorința de a mulțumi și de a-i face pe alții fericiți”, a mai declarat Adelina Pestrițu.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel