Adina Buzatu a fost îngenuncheată de durere după moartea tatălui ei.
Adina Buzatu a vorbit despre cel mai dificil moment din viața ei, mai exact moartea tatălui ei. Vedeta avea o legătură foarte puternică cu el, iar această pierdere a afectat-o pe profund. Chiar și fiica ei, Sara, a suferit teribil după moarte bunicului ei. Cea mică a stat multă vreme în compania bunicilor, iar asta a creat o legătură extrem de puternică. Tatăl Adinei Buzatu s-a stins abia după ce și-a luat la revedere de la nepoata lui.
„Sara, fiica mea, îi zicea Bufnița. Îl întrebai ceva și îți venea răspunsul. Citea imediat o persoană, mă vedea pe mine, în două secunde făcea o radiografie. Avea dreptate mereu. Am puțin din treaba asta de la el. (…) Dacă sunt atentă în jurul meu, îmi dau seama de cine ar trebui să mă feresc.
El îmi spunea povești în fiecare seară, era foarte haios. El adormea, spunea povești vreo oră și jumătate. (…) Părinții mai citesc povești, dar tata avea de fiecare dată povești noi. Noi mereu ne aminteam că ne citise altceva.
Așa a fost relația și cu Sara, fiica mea, poate chiar mai profundă. (…) Eu munceam, ea era lângă mine, dar nu era același lucru. Bunicii aveau răbdare. Sara și acum își face temele, deși e la masterat. Acest lucru l-a învățat de la mama și de la tata. Acesta era ritmul ei.
Apreciez enorm ce au făcut părinții mei pentru ea. Tatăl meu a învățat-o tot ce înseamnă geografie, istorie, în aceste domenii nu sunt eu destul de cultă. Eu am preferat matematica. (…) Din păcate, noi, părinții, nu reușim să le dăm mereu aceste lucruri copiilor”, a spus Adina Buzatu la „Vorbește Lumea”.
Vedeta a vorbit și despre ultima întâlnire cu tatăl său. Adina Buzatu își amintește cum părintele său o ținea de mână, se uita atent la ea și încerca să-i dea putere, întrebând-o dacă va fi bine.
„Tata era la spital, avusese atacul cerebral, dar încă vorbea, era ok. (…) A afectat-o foarte mult, a ținut doliu după tata deși era un copil. Apoi a ținut toate posturile, le ținea pentru sufletul bunicului ei. Tata nu a plecat până când nu a văzut-o pe ea. Și-a luat la revedere de la mine, s-a uitat în ochii mei și mi-a zis: ‘Tati, te rog, o să fii bine. Nu o să pot să te ajut, dar o să fie bine”, a mai adăugat vedeta.
Citește și: Culorile anului 2021. Adina Buzatu explică ce se schimbă în modă: „Pantone a ales un duo inedit”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News