Adina Halas ne-a vorbit despre principiile după care ar trebui să funcționeze orice relație.
Adina Halas se poate mândri cu una dintre cele mai longevive relații din lumea mondenă. Frumoasa blondină numără alături de Lucian Hugeanu 13 ani de căsnicie, iar împreună cei doi au și un băiețel minunat. Într-o lume în care divorțurile au ajuns să fie la ordinea zilei, am întrebat-o astfel pe Adina Halas de ce consideră că oamenii ajung atât de des în pragul despărțirii. Lumea mondenă a fost cutremurată în ultimul timp de foarte multe rupturi neașteptate, astfel încât am vrut să știm și părerea Adinei, care se bucură de multă armonie în relația de cuplu, despre acest subiect delicat.
„În zilele noastre, societatea nu mai constrânge pe nimeni să stea cu un singur partener. Înainte, exista chestia aia cu „ce o să zică lumea”, aveam cumva modele generațiilor trecute când existau căsniciile de o viață, în care cei doi nu erau neapărat fericiți, dar acesta era modelul social. Acum, lucrurile s-au mai relaxat din acest punct de vedere, iar oamenii au înțeles că nu trebuie să stai lângă o persoană lângă care nu te simți fericit și nu mi se pare nimic rău din acest punct de vedere.”, a declarat Adina Halas, în exclusivitate pentru Spectacola.
Adina Halas nu este împotriva divorțului, însă, înainte de a se ajunge la acel prag, vedeta spune că cei doi parteneri trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a-și salva povestea de dragoste. Abia după ce au făcut aceste lucruri și au văzut că totul este consumat, aceștia pot ajunge să se despartă, oficial.
„Când nu ești fericit într-o relație, nu faci decât să amâni inevitabilul. Până la acel punct, mai este însă o poveste. Cred că foarte mulți oameni nu au capacitatea de a lupta pentru o relație și de a înțelege că o căsnicie nu înseamnă doar fluturași în stomac și lapte de miere, înseamnă un parteneriat, unde trebuie să existe iubire. Oamenii trebuie să fie atenți la ceea ce spun, cum spun, să crească împreună, să evolueze, iar dacă după toate aceste lucruri își dau seama că nu se mai potrivesc sau nu se mai iubesc, atunci trăim în niște vremuri în care poți pune punct.”, ne-a mai spus vedeta.
Certurile nu lipsesc aproape din nicio relație, însă, în cazul său și al partenerului ei, Adina Halas spune că aceste discuții în contradictoriu nu durează niciodată prea mult. Cine a greșit își cere imediat scuze, iar acesta este unul dintre „secretele” care ajuta ca relația lor să funcționeze de atât de mult timp.
„Noi facem 13 ani anul acesta. Cred că dacă avem o altercație în următoarele ore fiecare se gândește la partea lui de vină și, d regulă, cel care a sărit calul vine către celălalt. Nu este nimic forțat, noi avem destul de rar conflicte. Lucian este mult mai calm, mai așeat, eu sunt o furtună, care trece în 3 minute, niciunul nu ține supărarea, nu există să nu vorbim câteva ore și cred că lucrul acesta ar face foarte rău relației.”, a mai spus Adina Halas pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News