Adrian Alexandrov a răbufnit, după ce Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare: "Durerea pe care o simte fetița mea..."

Data actualizării: | Data publicării:
Elena Udrea și Alexandrov Adrian, sursa foto Instagram
Descriere foto: Elena Udrea și Alexandrov Adrian, sursa foto Instagram

Adrian Alexandrov a făcut primele declarații după ce Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare. 

Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a răbufnit, într-un mesaj pe rețelele de socializare, după ce iubita sa a fost condamnată la închisorare. Bărbatul susține că Elena Udrea nu a fot îndreptățită în acest proces. 

'Trăim vremuri in care Constitutia Romaniei nu mai inseamna nimic pentru unii dintre cei care aplica legea, asa ca au ajuns sa condamne selectiv, sau la ordin! Din ce în ce mai des simțim parcă o reîntoarcere în timp unde inchiziția își făcea simțiți colții. Un astfel de caz este și cel al Elenei Udrea care a fost pusă zilele trecute în fața unui complet de judecată demn de secolul mai sus amintit, iar personajele care aveau obligația de a veghea și aplica legea au devenit niște veritabili inchizitori (unii mai moderni ce-i drept, dar metehnele sunt aceleași).

Elena Udrea avea dreptul de a-i fi admisa contestatia si de a-i fi rejudecata cauza de un complet legal constituit. I s-a refuzat, desi in TOATE cazurile similare au fost admise.(ex: Dan Sova, V. Ponta, Iulian Badescu, Serban Pop, Horia Simu etc)', a scris Adrian Alexadrov pe Facebook.

Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, susține că ICCJ a încălcat Constituția României

'Astfel ICCJ incalca Constitutia Romaniei, dand curs unei decizii a CJUE, contrar deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei. Presedintele completului de judecata Ana Hermina Iancu ( magistrala decizia ei), a stabilit ca trebuie REJUDECATA cauza, dar ceilalti magistrati criminali si anume: Oana Burnei, Dan Andrei Enescu, Anca Madalina Alexandrescu si Alina Ioana Ilie care au dat decizia ILEGALA, trebuie exclusi din magistratura', a mai zis el.

Adrian Alexandrov: „Cum ar trebui să îi explic fiicei mele de ce mama ei nu e astăzi lângă ea?”

'La final, i-aș întreba pe inchizitorii mai sus amintiți, dacă tot se pricep la toate… cum ar trebui să îi explic fiicei mele de ce mama ei nu e astăzi lângă ea? Nu v-as dori niciunuia dintre voi, sa simta copiii vostri durerea pe care o simte fetita mea, ca i-ati luat mama abuziv de langa ea, pentru a doua oara! 2018 Costa Rica va spune ceva?

Dupa 3 luni de puscarie, ati eliberat-o tot prin decizia voastra, a fost o greseala, o eroare, nu? Si daca nu aveti copii, v-as dori sa aveti cat mai multi, sa simtiti si voi iubirea adevarata dintre un parinte si propriul copil.

Ps: Mai există un for decizional care nu a fost luat în calcul de către falnicii aplicatori ai justiției, este vorba de justiția divină, de ea nu veti scăpa niciodată, e mereu dreapta si nu judeca stramb ca voi!', a mai scris Adrian Alexandrov pe Facebook.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel