Adrian Minune a povestit mai multe întâmplări și experiențe din viața sa de artist.
Adrian Minune este unul dintre cei mai iubiți maneliști din toate timpurile, acesta făcându-se remarcat pentru vocea sa în urmă cu mulți ani de zile și rămânând actual până în ziua de astăzi. Acest lucru impune și un tarif pe măsură, dar și mulți fani care abia așteaptă ca artistul să vină la propriul lor eveniment privat. Tocmai din acest motiv, averea pe care a strâns-o artistul până acum este, cel mai probabil, una impresionantă, întrucât acesta recunoaște că au fost evenimente de la care a plecat cu portbagajul plin de bani.
„Da (n.r. a plecat cu un portbagaj plin de bani) , în 2000, în Las Vegas. Altă dată mi s-a zis „Piticule, să văd cât poți să cânți, atâția bani o să-ți dau” și m-am pus la mintea lui. Am cântat de la 22:00 până a doua zi la 12:00, colegii mei nu au cântat deloc care mai erau acolo. Îmi dădea bancnote de 10.000 de lei. Foarte mulți bani.”, a declarat Adrian Minuni, în cadrul podcastului realizat de Bursucu.
Te-ar putea interesa și: Sorin Pușcașu, acuzații dure împotriva lui Zanni: „Ești egal cu zero. Ai grijă pe cine acuzi, că s-ar putea să se întoarcă”
Adrian Minune și-a adus aminte și de cel mai important eveniment din viața sa, când au fost prezenți la petrece nici mai mulți, nici mai puțini de 1200 de oameni. Din acest motiv, artistul spune că a fost nevoit să așeze mesele atât în interiorul localului, cât și pe terase, acolo unde performa altă trupă muzicală, pentru ca toți să aibă parte de confort. Același lucru se va repeta și la nunta fiicei sale, spune artistul.
„Eu am avut 1200 de invitați la nuntă, cu două rânduri de formații. Dumnezeu să-l ierte pe nașul meu, a ținut piept la toată lumea acolo, nu aveai cum să-i vezi pe toți. La un moment dat am urcat pe scenă și le-am spus să se ridice să danseze și ei așa cum pot, erau unul lângă altul. Scena am umplut-o cu mese, scaune. La Adriana vor fi cu noroc doar 1200.”, a mai spus Adrian Minune.
Citește și: Ana Bodea, actrița din „Lia”, cu ochii în lacrimi: „Mă emoționez foarte tare când vorbesc despre el”
Recent, Adrian Minune a trecut printr-o schimbare majoră, după ce acesta a decis să-și facă operație de micșorare a stomacului. Astfel, solistul spune că se simte din nou bine în pielea sa, că hainele se așează mult mai frumos, dar și că nu vrea să se oprească aici. Artistul nu și-a reînnoit încă garderoba, întrucât speră să mai dea jos câteva kilograme bune, pentru a atinge silueta ideală.
„Mă simt foarte bine în pielea mea acum, înainte să mă operez mă îngrășasem enorm, nu-mi plăcea ce vedeam în oglindă. Când ieși din casă, trebuie să fii țiplă. Cămașa asta e făcută în 2021 și e largă pe mine. Nu am investit în haine, pentru că mai trebuie să slăbesc. Încet, încet îmi comand.”, a mai spus acesta.
Te-ar putea interesa și: TĂTUȚU' se întoarce! Filmările pentru un nou serial vor începe în curând. Surpriza de proporții pentru fanii serialului Clanul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News