Adriana Bahmuțeanu a cerut instanței să se mute în vila lui Silviu Prigoană dacă cei doi copii ai săi doresc să rămână acolo. De asemenea, vedeta a precizat că urmează să se stabilească domiciliul celor mici.
Adriana Bahmuțeanu a trecut prin clipe dureroase după ce fostul ei soț, Silviu Prigoană, a murit. Vedeta și-a văzut copiii de abia la o săptămână după moartea tatălui lor și a intrat într-un adevărat război cu băieții cei mari ai omului de afaceri, Honorius și Silvius.
În cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, vedeta a mărturisit că cei doi copii, Eduard și Maximus, o iubesc și vor să stea împreună cu mama lor, dar le place foarte mult locuința în care au stat cu tatăl lor pentru că acolo au lucrurile care le sunt cele mai dragi. De asemenea, Adriana Bahmuțeanu a precizat că cei mici nu știu cum funcționează lucrurile și nu au fost informați că domiciliul este la mama lor, nu cu frații vitregi.
„Copiii nu au nimic cu mine, ei mă iubesc pe mine, ei vor să ne vedem, ei vor să stăm împreună, dar lor le place acolo în casă pentru că acolo au calculatoarele lor, toată tehnologia, nu i-a informat nimeni că acea casă e pusă sub sechestru și că vor trebui să iasă din casă, nu i-a informat nimeni că domiciliul lor este cu mama și nu este după capul lor, să vrea un copil de 14 ani să stea cu fratele și să i se permită asta. (...) Mama e mamă, până la urmă, mama rămâne unică”, a spus Adriana Bahmuțeanu, în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”.
Te-ar putea interesa și: Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”
De asemenea, Adriana Bahmuțeanu a dezvăluit faptul că a cerut instanței să îi permită să stea în casa în care copiii săi locuiau cu tatăl lor, în cazul în care aceștia nu vor să părăsească locuința respectivă. Mai mult decât atât, vedeta a precizat că nu o deranjează să meargă în vila în care se află și băieții cei mari ai lui Silviu Prigoană, atâta timp cât este alături de băieții săi. În plus, ea a mărturisit că este dispusă să facă orice pentru binele celor mici.
„Am cerut instanței ca, dacă minorii nu doresc să își părăsească bunurile din acea casă și doresc să rămână în continuare acolo, să îmi permită și mie instanța să intru în casă acolo. Înțeleg că acum, în acea casă stau la grămadă frații, avocatul cu tot felul de indivizi dubioși. Dacă grămada cere vârf, eu sunt vârful grămezii, și vin și eu peste ei și stau și eu acolo, să vedem dacă le convine. (...) Sunt dispusă să merg până în pânzele albe pentru binele copiilor", a mai spus Adriana Bahmuțeanu.
Te-ar putea interesa și: Mihai Trăistariu, despre artiștii care au succes nemeritat. De ce nu se mai uită la emisiunile de talente: „Din trei ore sunt două ore jumătate cu jurații care se ceartă”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News