Adriana Bahmuțeanu, confesiuni despre relația cu copiii și lipsa dialogului cu fostul soț: „Probabil noi am fost cel mai mediatizat cuplu”

Data publicării:
Sursa foto: Adriana Bahmuțeanu, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Adriana Bahmuțeanu, instagram

Adriana Bahmuțeanu a vorbit, în cadrul emisiunii “Online Story by Cornelia Ionescu”, despre relația pe care o are cu băieții săi, dar și despre neînțelegerile dintre ea și fostul soț, Silviu Prigoană. 

Căsnicia dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană a fost una tumultuoasă, marcată de multiple despărțiri și împăcări. Cei doi au fost căsătoriți și au divorțat de cinci ori, relația lor fiind un subiect frecvent al tabloidelor din România.

Cei doi au divorțat pentru prima dată în 2004, însă s-au împăcat ulterior. Următoarele divorțuri au avut loc în 2007, 2008, 2010 și, în cele din urmă, în 2015. Fiecare despărțire a fost intens discutată în media, cu acuzații reciproce de comportament nepotrivit, violență domestică și neînțelegeri majore legate de educația copiilor și gestionarea averii.

„Este blocat în etapa de furie”

Invitată la emisiunea “Online Story by Cornelia Ionescu”, Adriana Bahmuțeanu a mărturisit că a fost nevoită să le explice copiilor că separarea dintre ea și tatăl lor nu este în niciun caz din cauza lor și că este complet normal să îi iubească pe amândoi, chiar dacă nu mai sunt o familie. Mai mult decât atât, vedeta a precizat că fostul său soț, Silviu Prigoană, încă refuză să vorbească cu ea, chiar și despre detaliile legate de creșterea și educația copiilor. Cei doi comunică prin intermediul mail-urilor sau al avocaților, acestea fiind singurele metode prin care Silviu Prigoană ar accepta să vorbească cu mama copiilor săi. Adriana Bahmuțeanu a declarat că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate face pentru sănătatea emoțională a copiilor săi este să le vorbească decent despre tatăl lor, în ciuda scandalurilor în care cei doi au fost implicați de nenumărate ori. 

„Probabil noi am fost cel mai mediatizat cuplu de genul acesta din România, cuplu conflictual în care personajele nici nu se înțeleg, dar nici nu se pot despărți. Le-am explicat copiilor că nu din cauza lor. Din contră, din cauza mea și a tatălui lor pentru că la un moment dat nu ne-am mai înțeles. Copiii au venit din iubire și este absolut firesc ca ei să ne iubească pe amândoi la fel. Fostul soț nu dorește să discute cu mine despre parenting. E un om inteligent, cu foarte multe realizări în viață, dar este blocat în etapa de furie. Și din motivul ăsta nu dorește să discute despre educația copiilor. Sunt probleme uneori punctuale, care nu pot fi punctuale printr-un mail. Dacă nu dorește, am apelat la modalitatea asta de a-i scrie. Dar sunt niște chestii generale. Eu, în schimb, ce pot să fac despre sănătatea emoțională a copiilor mei este să vorbesc frumos despre celălalt părinte. Ar fi fost mult mai bine ca noi, ca părinți, să fi stat la o masă, împreună, și să fi discutat. Mai ales în perioada adolescenței, copiii trebuie duși la terapeut”

Te-ar putea interesa și: Elena Ionescu, dezvăluiri despre viața personală și relația cu fostul soț: „Sunt foarte pretențioasă”

„Este o dovadă a faptului că avem o relație bună”

De asemenea, Adriana Bahmuțeanu a mărturisit că are o relație foarte apropiată cu băieții săi. Vedeta a menționat că aceștia îi spun orice și au discuții deschise și mature, mai ales că băiatul cel mare are deja vârsta la care își dorește să aibă o iubită. Adriana Bahmuțeanu a precizat că un lucru esențial pe care un părinte trebuie să îl facă pentru copilul său este să îl sprijine și să îi fie alături indiferent de situație. 

„Discutăm și despre sex și despre dragoste, i-am explicat care e diferența. E firesc să fie așa și este o dovadă a faptului că avem o relație bună. La 16-17 ani e cazul să aibă o iubită și toate întrebările astea le discutăm. Cel mic încă nu a început cu fetele și e mai timid, când va fi momentul o să am aceste discuții și cu el. Am avut o relație ok cu copiii lui Prigoană. E important ca copilul să se simtă sprijinit de părinți, indiferent de vârstă sau conjunctură, important e să îi înțelegi”, a adăugat Adriana Bahmuțeanu. 

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel