Adriana Bahmuțeanu a ajuns, sâmbătă dimineață, la cavoul lui Silviu Prigoană.
Citește și - Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui
A fost pentru prima dată de când a fost înmormântat. Însă, din păcate, a avut parte de o mare surpriză! A fost amendată de polițiști.
Adriana Bahmuțeanu a venit, sâmbătă dimineață, la mormântul lui Silviu Prigoană. A adus o colivă și o coroană de flori pe care a scris un mesaj personalizat din partea ei și a lui Eduard și Maximus. Vedeta spune că regretă circul mediatic și afirmă faptul că ar fi fost normal să fie lăsată să își plângă mortul alături de copiii ei.
La parastasul făcut de Adriana Bahmuțeanu, zeci de oameni apropiați afaceristului s-au adunat. Multe persoane au avut astfel un prilej să își ia rămas bun, deoarece înmormântartea lui Silviu Prigoană ar fi fost făcut într-un mare secret și puține persoane au luat parte.
„Azi tot cei care l-au cunoscut, care vor sa aprinda o lumanare vor veni la cimitir sa se roage si sa-i tirmita lumina. nu cred ca si ar fi dorit ca moareta lui sa se trasforme intrun eveniment atat de sumbru
Nu cred ca acest scenariu de groaza a fost scris si gandit de el. El era un om care glumea, inventa tot felul de lucruri, era foarte creativ, dar in acelasi timp avea si o parte intunecata. Cred că această parte întunecată a iesit mai mult la suprafata. Cred ca si de la problemele financiară, dar si pentru ca in ultimii 10 ani s-a concentrat foarte tare sa ma distruga pe mine. Cred că această obsesie pe care o dezvoltase față de mine i-a adus pana la urma sfarsitul”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, într-un interviu la România TV.
Dar după puțin timp a apărut un chipaj de poliție care a amendat-o, după ce a scos-o afară din cimitir împreună cu echipa de filmare a postului de știri. Motivul invocat a fost că nu este voie a se filma pe o proprietate privată.
Foto
Captură Video - România TV
"Lăsați-mă cinci minute să-mi plâng copilul, că am și copilul îngropat aici. Nu țipați la mine! Ați țipat la mine, vă fac reclamație că ați fost violent. E totuși un moment de comemorare, nu filmez oamenii din jur, doar pe mine" a spus Bahmuțeanu.
"Nu aveți voie. Vă rog să opriți filmarea acum și să ieșiți. Și să vă legitimați", a spus un agent de poliție.
"Nu mă legitimez. E dreptul meu, nu am actele la mine și nici nu vreau după cum mi-ai vorbit. Eu am venit la cimitir să-mi plâng mortul, nu am buletinul după mine. Dacă filmam cu telefonul ce-mi făceai? Îmi luai telefonul din mână? Toată lumea filmează cu telefonul peste tot. Doar pentru că e cameră? E dreptul meu la imagine" a spus Adriana.
"Aveți acest drept în afara cimitirului, nu aici. Vă rog să ieșiți acum!" a spus polițistul.
"Țipi la mine, Te am pe filmare. Ai țipat și ai fost agresiv. Am să te reclam", mai spus Adriana Bahmuțeanu.
Citește și - Îi recunoști? Este o familie celebră din România! Fanii au fost uimiți când au văzut poza din anul 2004 https://www.spectacola.ro/ii-recunosti-este-o-familie-celebra-din-romania-fanii-au-fost-uimiti-cand-au-vazut-poza-din-anul-2004-foto_42500.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News