Părintele Pimen Vlad a explicat de ce ar trebui să ne gândim de două ori dacă dorim să ne tatuăm corpul.
'Multora nu le place de corpul lor, de trupul lor așa cum l-a făcut Dumnezeu, curat și frumos. Au o problemă cu asta și încep să se mâzgălească, tatuaje peste tatuaje, din cap până în picioare. Ne mânjim cu tot felul, de la o floare, o semnătură, persoana care ni se pare nouă dragă, până la balauri, capete de morți. Pentru ce toate acestea?', a spus părintele Pimen Vlad.
'Mă gândesc că cei care fac lucrul acesta se simt neîmpliniți. Au probleme sufletești. Și, atunci, încearcă să iasă în relief. Deci nu e un lucru grozav că te tatuezi, ci este o dovadă de slăbiciune. Omul care este cum trebuie rămâne așa cum l-a făcut Dumnezeu. Este mulțumit de trupul lui. Îi dă slavă Lui Dumnezeu, îi cere ajutorul, nu trebuie să se vopsească tot. Gândiți-vă la această situație. Ești tânăr, copil, și îți place de o fată și te duci să îți tatueze numele fetei. După o lună sau un an te-ai certat și te-ai despărțit. Apoi, întâlnești pe alta și ea vede numele primei fete și o deranjează. Poate ajungi să te căsătorești. De câte ori vede soția ta acel tatuaj este deranjată. Copiii tăi te vor întreba Tată, pe mama nu o cheamă așa. Cine este femeia al cărei nume îl ai tatuat pe mâini?!', a spus părintele Pimen Vlad.
'Un alt aspect. Vopsea care se folosește la tatuaje, prin înțepături, intră în sânge, în organism. Și poți face, pe parcurs, tot felul de boli, cancer. Îți otrăvești organismul. Pentru ce trebuie toate acestea? Adică, ne batem joc de trupul nostru frumos. Dacă ne-ar fi făcut Dumnezeu trupul nostru cu toate vopselurile din lumeA asta, cu capete de morți etc., sunt sigur că s-ar fi găsit atunci mulți care ar căuta vopsele albe ca să le astupe. Deci, permanent nu ne place ceea ce avem, dovada neîmplinirii noastre interioare. Și, prin urmare, dorim să acoperim golul cu aceste lucruri. Problemele sunt în interior, în mintea și inima noastră.', a zis părintele Pimen Vlad.
'Ne facem rău singuri. Nu este o dovadă de șmecherie, nici de bărbăție, ci e o dovadă de slăbiciune. Problemele sufletești trebuie rezolvate printr-un duhovnic, spovedanie, împărtășanie, legătura cu Dumnezeu, prin rugăciune personală, participarea la Sfânta Liturghie. Astfel, ușor, ușor vom ajunge să ne împlinim sufletește. Nouă ne lipsește Dumnezeu în sufletul nostru. Noi îl îndepărtăm și suntem în permanență neîmpliniți. Suferim că nu suntem iubiți, neîmpliniți, ne gândim că dacă o să avem bani o să fim sigur împliniți, dar, nu dragilor! Nu vom fi astfel împliniți niciodată!', a menționat părintele Pimen Vlad.
Video
VEZI ȘI: Postul Paștelui. Părintele Pimen Vlad, despre greșeala pe care o fac unii oameni când mănâncă: Așa îți scurtezi viața:
VEZI ȘI: Pr. Pimen Vlad, despre cel mai mare rău posibil: Încercați să scăpați de această patimă, până nu e prea târziu, până nu vă pierdeți familia și sănătatea!:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News