Alexandra Velniciuc se menține în formă fără să se frusteze. Actrița a dezvăluit care este secretul siluetei sale.
Alexandra Velniciuc este considerată una dintre cele mai frumoase actrițe din România. Ați admirat-o pe scena teatrului, în emisiuni TV sau în diverse proiecte media și, cu siguranță v-ași întrebat care e secretul ei. Vedeta este o femeie cochetă, care știe cum să își pună în evidență silueta, dar și chipul angelic. Recent, ea a dezvăluit cum se menține în formă, dar și cum are grijă de tenul ei.
„Să mănânci cât de mult vrei, asta e, să nu fii frustrat! Să mănânci dacă ce îți face plăcere, dar să ai măsură și să știi să le dozezi. Dacă într-o zi mănânci mult, a doua zi mănânci mai puțin. Fac și multă mișcare, e adevărat și m-a ajutat Dumnezeu, ăsta e de fapt secretul, dar nu mă abțin de la nimic”, a declarat Alexandra Velniciuc pentru Impact.
Mai mult, actrița spune că evită să mai iasă la alergat, din cauza problemelor de sănătate, însă continuă să meargă în pas alert prin parc.
„Am alergat o perioadă în parc, până când mi-am dat seama că nu îmi face bine la coloană și la genunchi. Mă duc la sală unde merg în pantă și acum, mai nou, când pot, mă puteți vedea în parc că zic: «Pardon, pardon!», că eu am marșul meu și trebuie să îmi fac loc printre cei care se plimbă”, a mai explicat ea pentru aceeași sursă.
Alexandra Velniciuc spune că uleiul de măsline este ideal pentru îngrijirea tenului.
„Folosesc un ulei de măsline, am unul anume, mi-l aduc din Grecia. Gazdele din Grecia, la care stăm vara, sunt producători de ulei măsline, așa că de la ei îmi aduc în România, în fiecare an, și câte 25 de litri. La baie pun o sticlă de ulei de măsline pentru ten, iar la bucătărie, o alta, pentru salate”, a declarat Alexandra Velniciuc pentru Ego.ro.
„Eu ud niște cotonete cu apă caldă, peste care torn câteva picături de ulei de măsline. Acest demachiant nu funcționează pe ten gras și nici pe ten acneic, și poate fi folosit și în zona ochilor.
Alexandra Velniciuc a fost invitată în podcastul „Acasă la Măruță”, găzduit de Cătălin Măruță, unde a vorbit și despre relația specială pe care o are cu tatăl ei, dar și despre marea dramă a copilăriei sale. Mama ei a plecat în Italia când Alexandra avea doar 3 ani.
„Tata a avut un talent extraordinar ca părinte. Mama a plecat când aveam trei ani, dar a fost prezentă în viața mea prin absență. Ea a plecat din țară, cu contract, a plecat în Italia, fiind pianistă, profesând în Italia ca pianistă. Eu cu mama, acum, am o relație absolut spendidă. (…) Am văzut-o prima oară când aveam 10 ani, după Revoluție, în 1990”, a spus Alexandra Velniciuc.
„Mama a plecat pe când aveam trei ani. Am continuat să vorbim. Noi nu am pierdut legătura până când am împlinit 10 ani, când am ajuns să o și văd și s-a întâmplat asta datorită ei și a celui cu care ea s-a căsătorit, care a vrut neapărat să mă invite acolo împreună cu tata. (...) Mama mi-a lipsit enorm. Nu că mi-a lipsit! A fost… Cum să îți spun? Eu alergam după femei blonde pe stradă și le spuneam „mama”. Nu că mi-a lipsit. M-a durut carnea pe mine de suferință. Eu de asta am făcut pian, ca să fiu ca mama. Toată copilăria mea, eu am studiat la pian și am plâns. Toată copilăria. Eu nu am avut altă copilărie decât asta, că studiam și plângeam și nu vedeam partitura de lacrimi. Am și acum partiturile care sunt plânse jelite de nu se mai înțelege ce trebuia să cânt acolo”, a declarat actrița, în cadrul podcast-ului de pe YouTube.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News