Alina Laufer a devenit mămică de gemeni, dar este îngrijorată pentru sănătatea micuților ei.
Chiar dacă ar trebui să trăiască cele mai frumoase clipe din viața ei, după ce a devenit mamă din nou, Alina Laufer este foarte stresată de când a născut prematur. Se teme pentru micuții ei și își dorește să fie externată cât mai rapid din spital.
„Nu plec din spital decât cu gemenii în braţe. Am momente în care cad, îmi cer scuze că nu am răspuns tuturor. Nu am starea necesară, însă mă bucur că sunt atâtea mămici care mă încurajează, mă susţin. Am trecut printr-un carusel de emoţii din cauza copilaşilor.
Băieţelul nostru are nevoie de puţin ajutor cu respiraţia. Este nevoie de multă răbdare, am încredere în doctori. Mă aflu în cel mai sigur loc pentru copii. Am încredere că o să îi scoatem de aici mari şi frumoşi”, a spus Alina Laufer, la Teo Show.
Alina Laufer, vârstă de 39 de ani, s-a chinuit foarte mult să rămână însărcinată și a reușit în final datorită unei proceduri de fertilizare în vitro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News