Alina Sorescu, mișcare importantă după divorțul de Alexandru Ciucu: Am încercat să turez motoarele pe această direcție și uite că ne-a ieșit

Data actualizării: | Data publicării:
Alina Sorescu, foto Facebook
Descriere foto: Alina Sorescu, foto Facebook

Alina Sorescu radiază de fericire, după ce, luni de zile, viața ei a fost umbrită de scandalul divorțului.

Răsare soarele pe strada Alinei Sorescu. După o pauză lungă, artista revine cu un o nouă piesă. În mijlocul scandalului cu Alexandru Ciucu, Alina Sorescu a „turat motoarele” pentru a-și reclădi cariera. Artista prezintă și o emisiune, la TVR, însă proiectul muzical era lăsat în plan secund, pentru a se ocupa de familie. Acum, ea este determinată să se dedice mai mult proiectelor muzicale. 


„Iată că Picii lu’ Soreasca a devenit un brand, un proiect care a câștigat mult teren și am ajuns să fiu cea mai cunoscută în zona aceasta a copiilor, alături de trupa mea. Am încercat să turez motoarele pe această direcție și uite că ne-a ieșit. Sunt foarte mândră de asta, faptul că reușim să scoatem în fiecare an câte 2 melodii noi, fiecare cu videoclip, facem și show-uri de anvergură, e o mare satisfacție pentru mine. Evident că, între timp, am și născut două fetițe, au fost perioade în care, ca orice femeie, am fost puțin ocupată și cu lucrurile de această natură, așa că acum am simțit că e momentul să cânt din nou și singură. Eu am mai făcut piese, chiar și când cântam cu picii, dar acum e un comeback redutabil”, a declarat Alina Sorescu, pentru Impact.

 

Alina Sorescu, prima aniversare fără Alexandru Ciucu: „Nu mă gândeam că o să ajung vreodată în situația asta”

Alina Sorescu a împlinit 36 de ani, pe 14 iulie. Cântăreața se află în plin divorț de Alexandru Ciucu, bărbatul alături de care are două fiice. 


Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, artista a mărturisit că își dorește liniște de ziua ei și că își petrece aniversarea alături de fiicele sale. 


"Fetițele mele m-au surprins de dimineață cu felicitări, împreună cu părinții mei, mi-au dat o ținută foarte frumoasă de scenă. Astăzi petrec cu ele, cu cei foarte apropiați. O să ieșim pe seară cu fetițele, cu părinții mei, cu niște prieteni foarte dragi. Nu e o petrecere mare, dar să punctăm evenimentul. Timpul petrecut cu fetițele mele e cel mai prețios. Îmi doresc să fiu liniștită cu ele”, a declarat vedeta în emisiunea Vorbește lumea, de la PRO TV.

 


Este prima aniversare pe care o petrece fără Alexandru Ciucu.

“E primul an fără el. Sunt ani și ani, perioade și perioade în viața oricui. Nu sunt nici prima nici ultima femeie care trece printr-o astfel de situație. Dar încerc să mă gândesc că totul va fi bine și sunt încrezătoare că lucrurile se vor așeza și vor intra pe un făgaș normal (…) Nu mă gândeam că o să ajung vreodată în situația asta, dar fetițele îmi dau puterea să aștept să treacă această perioadă sensibilă”, a mai spus Alina Sorescu. 

 


Alina Sorescu, despre divorț: Lucrurile nu s-au clarificat nici aici

Alina Sorescu se află în plin proces de divorț cu soțul ei, Alexandru Ciucu, care mai are mult până la a se încheia. Și, dacă lucrurile dintre cei doi parteneri sunt clare, situația celor două fete rămâne încă incertă. Deși instanța a decis deocamdată că ele vor rămâne în grija mamei lor, hotărârea se poate modifica oricând. 

"De la începutul anului, din februarie (s-au separat- n.r.). Deocamdată este complicat să intru în aceste detalii, încă vorbim de domiciliul fetelor. Lucrurile nu s-au clarificat nici aici. Într-adevăr, eu am câștigat în primă instanță, dar el epuizează toate căile de atac și atunci nu e cazul să vorbim atâta timp cât lucrurile nu s-au clarificat în instanță și, din păcate, situația este departe de a se termina. Nu am de ales decât să-mi văd în continuare de treabă, de munca mea, să cresc fetițele așa cum am făcut-o și până acum. Lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte, nu sunt genul de om care ia decizii peste noapte. Lucrurile s-au întâmplat în timp, acum e o chestiune de organizare, iar acum trebuie să vedem ce și cum. Eu merg înainte", a mai spus Alina Sorescu.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel