În cazul de față este vorba despre sancționarea unor acțiuni concrete comise de șoferi, poate din necunoaștere sau din ignorarea anumitor indicatoare.
Prin urmare, lovirea sau deterioarea pasajelor existente pe drumurile publice ca urmare a nerespectării gararitului de liberă trece îi poate arde groaznic la buzunar pe șoferi, persoane fizice.
Concret, Codul rutier stabilește că “lovirea și/ sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de liberă trecere semnalizat corespunzător” reprezintă contravenție ce se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni.
De amintit că amenzile din clasa a IV-a de sancțiuni sunt cele mai mari sancțiuni pe care le pot primi persoanele fizice, potrivit Codului rutier, și sunt cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei (de la nouă la 20 puncte-amendă/ un punct-amendă este 145 de lei).
Aceleași amenzi se pot aplica șoferilor și în cazul lovirii, deteriorării sau ocolirii porților de gabarit instalate înaintea trecerii la nivel cu calea ferată.
În plus, cei care-și modifică mașinile și astfel se modifică și dimensiunile exterioare ale mașinii, iar aceasta nu se mai încadrează în gabaritul de liberă trecere stabilit pentru anumite zone, pot fi amendați de polițiști și pentru modificări neomologate.
În aceste cazuri, amenzile se încadrează în clasa a III-a de sancțiuni (de la șase la opt puncte-amendă), adică sunt cuprinse între 870 și 1.160 de lei, precizează Avocatnet.
Citește continuarea pe DC BUSINESS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News