Ameri Nasrin s-a căsătorit. Mireasa și nașa Valentina Pelinel, rochii spectaculoase

Data publicării:

Ameri Nasrin a pășit în fața altarului pe 29 iulie, iar rochia pentru care a optat frumoasa mireasă este una extrem de spectaculoasă. 

Ameri Nasrin a spus oficial ”da” în fața stării civile, după opt ani de relație. Celor doi îndrăgostiți le-au fost alături la evenimentul vieții lor nașii celebri, Valentina Pelinel și Cristi Borcea, dar și cei mai apropiați prieteni și membrii familiei. Pe rețelele de socializare au apărut deja primele fotografii cu imagini de colecție de la marele eveniment, dar și cu ținuta spectaculoasă aleasă de frumoasa mireasă. Fosta prezentatoare de la Antena Stars a optat pentru o rochie inedită, care i s-a mulat perfect pe silueta ca trasă prin inel. Detaliile care au cucerit însă privirile tuturor au fost părțile lăsate la vedere, dând astfel un aer extrem de provocator. Nu în ultimul rând, Ameri Nasrin a ales să poarte în ziua nunții un voal impresionant de lung, ca desprins dintr-o poveste. Vedeta și-a făcut un make up perfect, astfel încât să se potrivească perfect întregului look, iar părul l-a lăsat pe spate, optând pentru niște bucle lejere.

 

 

 

Nici nașa Valentina Pelinel nu s-a lăsat însă mai prejos. Aceasta a ales să îmbrace la cununia religioasă o rochie dreaptă, mov, care să-i scoată, de asemenea, în evidență silueta perfectă. Extrem de delicată, dar în același timp și foarte spectaculoasă, ținuta i s-a potrivit perfect soției lui Cristi Borcea.

 

 

În timp ce partenerele lor au vrut să acapareze toți ochii prin ținutele lor sofisticate, mirele, dar și nașul Cristi Borcea au ales să îmbrace varianta clasică: costum negru, papion de aceeași culoare și cămașă albă. Cei doi s-au asortat perfect, eleganța fiind cuvântul care îi definește.

 

Cum l-a cunoscut Ameri Nasrin pe soțul ei

Ameri Nasrin a fost invitata Georgeanei Ioniță la Interviurile Spectacola în urmă cu puțin timp, unde a vorbit despre începutul relației cu soțul ei. Cei doi lucrau pe atunci în același domeniu și, mai mult decât atât, erau chiar colegi. Vedeta a mărturisit atunci faptul că, la început, a fost vorba doar despre o bună relație de prietenie, însă, pe parcurs, s-a legat o chimie foarte mare între ei. 

”Am fost colegi, el pe departamentul lui, eu eram reporter când ne-am cunocut. Am pornit de la o amiciție, eram în primul meu, eram reporter și mi s-a propus să merg cu un proiect la mare împreună cu Andreea Mantea. De acolo ne-am împrietenit noi, cu echipa, venea și el, dar totul amical, nimic mai mult. Râdeam foarte mult, era compatibilitatea aia și a fost așa ușor, ușor. Ne-am cunoscut, ieșeam și vorbeam foarte mult. În ziua în acre mi s-a propus să preiau emisiunea pe care am prezentat-o, el nici măcar nu a știut. Mi s-a spus să tac și nu am spus nimănui. A fost un început foarte frumos, așa cum este și în prezent, facem 8 ani de zile pe 24 august și suntem foarte fericiți.”, a spus Ameri Nasrin în cadrul Interviurilor Spectacola, cu Georgiana Ioniță. 

Citește și: Laura Cosoi, în costum de baie, la o lună de când a născut. Actrița și-a revenit spectaculos

Cum și-a ales Mirela Vaida bona pentru copii. Adriana Bahmuțeanu a sfătuit-o pe vedetă: ”Era important să fie din...

Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Maria Dragomiroiu EXCLUSIV



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel