Noi nume completează distribuţia primei comedii romantice româneşti, Lasă-mă, îmi place! Camera 609 ce va putea fi urmărită în această toamnă, la Antena 1. Ana Maria Turcu şi Răzvan Krem Alexe, doi tineri actori ai Teatrului de Comedie vor interpreta un cuplu savuros pe micile ecrane.
Absolventă a Secţiei de Actorie din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, la clasa prof. univ. Dr. Florin Zamfirescu şi al cursurilor de Master – Arta Actorului, în cadrul aceleiaşi universităţi, la clasa prof. univ. Dr. Gelu Colceag, Ana Maria Turcu a jucat până acum pe scena Teatrului de Comedie, iar din această toamnă, telespectatorii o vor putea urmări pentru prima oară pe micile ecrane, în rolul Florentinei, din serialul romance Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1.
Florentina este logodnica lui Vlady (Răzvan Krem Alexe), verişorul lui Victor (Matei Negrescu). Prietenă cu Diana (Graţiela Voicu), logodnica lui Victor, în copilărie, între cele două există acum doar o relaţie de ură. Feministă din fire, Florentina se simte bine în pielea ei şi mănâncă ce vrea şi când vrea. După ce a încercat să lucreze într-o primărie într-o comună din jurul Bucureştiului şi nu i-a plăcut, a ales să stea acasă. „Florentina e o fată răsfățată, care adoră să mănânce și să lenevească, dar hotărâtă să lupte pentru iubire. Dacă va pune mâna și pe bani, vom afla. Florentina este un personaj plin de culoare, de viață și de kilograme în plus. Acest ultim aspect nu o deranjează foarte tare pe ea, cât îi deranjează pe cei din jurul ei. Provocarea pentru acest rol a fost mare, scoțându-mă total din zona de confort și totodată binevenită în viața mea. Nu m-am dus cu absolut nicio așteptare la casting, iar când am aflat că am luat rolul a fost o mare surpriză pentru mine!”, a declatat Ana Maria Turcu.
Alături de ea, revine pe micile ecrane şi actorul Răzvan Krem Alexe. Absolvent al Secţiei de Actorie din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, la clasa prof. univ. Dr. Florin Zamfirescu şi al cursurilor de Master – Arta Actorului, în cadrul aceleiaşi universităţi, la clasa prof. univ. Dr. Gelu Colceag, Răzvan Krem Alexe a fost distrubuit în multe spectacole de teatru, dar şi în roluri pe micul şi pe marele ecran. În tot acest timp, Krem s-a dedicat şi muzicii, mai exact culturii hip hop, artistul punându-şi semnătura pe nu mai puţin de trei albume, pentru ca în prezent să lucreze la primul său album solo.
De curând, telespectatorii l-au putut urmări pe Krem în rolul lui Adi, în serialul Adela, pentru ca în Lasă-mă, îmi place! Camera 609 să îl impersoneze pe Vlady, leneşul familiei, şmecheraş şi răsfăţat, care sare din relaţie în relaţie şi are veleităţi de influencer, deşi nu a citit prea multe cărţi în viaţa lui. Nu munceşte deloc la firma familiei, deşi împarte directoratul cu Victor, însă nu face nimic şi nici nu se jenează să spună asta. Vlady vrea să fie faimos şi să aibă bani, însă nu a vrut să plece la studii în străinătate, tocmai pentru că aici e cunoscut şi pentru a beneficia de sprijinul tatălui său. E gelos pe sora lui, pentru că şi-ar fi dorit să fie singurul copil şi se lasă manipulat de mama lui, ca să poată pune mâna pe moştenire.
„Vlady Pop, personajul meu, este un băiat răsfățat, crescut în puf, un "mommy's boy", căruia nu i-a lipsit nimic, niciodată. Motiv pentru care, orice are legătură cu munca lipsește cu desăvârșire din vocabularul lui. Părinții lui s-au ocupat de tot ce a avut el nevoie, iar asta i-a oferit mai mult timp sa se ocupe de pasiunile lui: benzile desenate, filmele cu supereroi și figurinele de colecție”, dezvăluie Krem despre personajul lui.
Distribuția serialului este una de excepție și va continua să fie anunţată în perioada următoare. Nume consacrate din teatru, film și televiziune, actori care nu au mai apărut demul pe micile ecrane, dar și nume noi, vor face deliciul telespectatorilor. Filmările pentru Lasă-mă, îmi place! Camera 609 sunt în plină desfăşurare, în paralel cu filmările pentru cel de-al doilea sezon al proiectului Lia – Sotia soţului meu, iar ambele vor putea fi urmărite în această toamnă, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News