Ana Morodan pune la cale o nouă afacere, prin care vrea să dea lovitura.
Ana Morodan vrea să se lanseze din nou în afaceri, însă sub un nou concept. Contesa digitală a pregătit ceva inedit, față de ce a făcut până acum și, cu siguranță, nimeni nu s-ar fi gândit la asta. Vedeta are nevoie de o serie lungă de aprobări și de certificate de funcționare până să se apuce să pună bazele proiectului și, spune ea, totul este cât se poate de serios. Toate aceste lucruri, din cauza faptului că Ana Morodan vrea să lanseze o afacere în industria alimentară. Contesa își propune să vândă diferite delicatese specifice românești, însă nu doar în țara natală, ci și la vecinii noștri.
„Vreau să fac o linie de produse alimentare. Sunt produse de larg consum, de pildă, zacuscă, dulceață, preparate pe care le consumă mulți români. E o afacere destul de serioasă aceasta, cu aprobă de la Sanipid, cu tot tacâmul. Vreau ca produsele să le vând și în Bulgaria, nu doar la noi”, a declarat Ana Morodan pentru Fanatik.
Ana Morodan are surse de venit din mai multe locuri, site-ul său personal fiind unul dintre ele. Aceasta vinde diferite lucruri: de la haine, până la obiecte precum lumânări parfumate, cărți sau bijuterii. Pandemia i-a afectat destul de mult veniturile, recunoaște contesa digitală, însă, cu toate acestea, încasările nu s-au oprit de tot, iar oamenii au continuat să cumpere.
„Shop-ul e doar unul din business-urile mele. Nu este singurul. Am avut ideea de a face acest shop de vreo trei ori. Abia în pandemie am luat decizia de a lansa magazinul online. E, cumva, ca o prelungire a personalității mele.
A mers destul de binișor în pandemie. Evident, au existat și pierderi, căci s-au oprit multe afaceri. Au existat pierderi de zeci de mii de euro cam pentru toți cei care sunt influenceri”, ne-a dezvăluit recent Ana Morodan.
Ana Morodan, plină de vănătăi după operația la sâni. Fanii au rămas șocați
Ana Morodan a dezvăluit într-un interviu recent faptul că veniturile sale lunare se apropie de suma de 17.000 de euro. Aici intră toate activitățile pe care le practică vedeta, printre care și influencingul. Cu toate acestea, contesa digitală recunoaște că veniturile obținute din mediul online s-au micșorat drastic, din cauza faptului că nu mai promovează orice tip de content.
„În medie, în jur de 17.000 de euro pe lună, din endorsing de mărci în online, completez această sumă cu veniturile din extensiile de marcă personală. Voi face în continuare influencing, dar voi face așa cum consider eu că trebuie făcut: quality content, în spiritul meu de marcă și pe bugete care să mă lase să creez un anume tip de content, deci și rezultate consistente pentru clienții mei.
Dacă mă raportez la ultimele luni, câștigurile din influencing au scăzut la 40% din veniturile mele pentru că au crescut mult extensiile de marcă: brandul de fashion, apariții TV, evenimentele, conferințele unde am fost speaker, consultanță. Dacă îmi ies planurile așa cum vreau eu, zona de influencing în următorii doi ani va reprezenta doar maximum 15% din veniturile mele. Endorsingul va continua să existe în viața mea”, a declarat Ana Morodan pentru revistabiz.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News