Anamaria Prodan a aruncat internetul în aer cu noile fotografii postate pe rețelele de socializare.
Anamaria Prodan, în vârstă de 49 de ani, vrea să demonstreze că, pe zi ce trece, se transformă în cea mai bună variantă a sa. Am putea spune despre sexy impresară că este ca vinul și că, trecerea anilor nu fac decât să o întinerească. Vedeta este poate în cea mai bună formă din viața ei, iar sportul și stilul de viață sănătos și-au spus cuvântul.
În mijlocul divorțului de Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum de baie, lăsând la vedere trupul perfect sculptat.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au decis să pună capăt căsniciei care a durat peste 15 ani, după ce antrenorul și-a găsit fericirea în brațele Corinei Caciuc. Antrenorul Universității Craiova va deveni tătic pentru a treia oară.
Anamaria Prodan a dezvăluit în cadrul podcastului „La Mijloc” că are un tatuaj cu inițialele fostului ei partener, iar în casă pe toți pereții sunt inscripționate inițialele acestuia. Sexy-impresara spune că nu va șterge nimic, dar are norocul că fiul ei poartă numele de Laurențiu Reghecampf Jr.
„Laurențiu Reghecampf… L.R. O să le păstrez toată viața. Fiul meu e Laurențiu Reghecampf, acesta este norocul meu. Eu în toată casa i-am făcut surpriză soțului meu până să plece de acasă… am stat trei luni în România pentru că mă ruga să stau aici. Să nu vin în Dubai că e pandemie. Și să stau în România să termin casa. Peste tot este sculptat «L.R, Laurențiu Reghecampf». Peste tot, scările… e blazonul familiei. Vezi, m-a dus capul de i-am pus fiului meu același nume”, a declarat Anamaria Prodan în podcastul găzduit de Codin Maticiuc.
În cadrul unui podcast al lui Codin Maticiuc și Cosmina Natanticu, Anamaria Prodan a făcut dezvăluiri inedite despre fostul soț, Tibi Dumitrescu. Cei doi au divorțat în urmă cu 15 ani de comun acord. Aceștia s-au căsătorit în anul 1998 si au împreună două fiice, Rebecca și Sarah. Deși drumurile lor s-au separat, Anamaria Prodan a declarat că au rămas în relații bune. Totodată, impresara a mărturisit că actuala soție a fostului soț îi este una dintre cele mai bune prietene.
„Doamne, dar eu vorbesc de tatăl fetelor mele, de Tibi, este sufletul meu, este omul pe care mă bazez, poate, în momentul ăsta cel mai mult. Înainte era după Laurențiu Reghecampf, acum este omul care la orice oră din zi și din noapte mă bazez și mă sfătuiesc cu el și soția lui îmi este una dintre cele mai bune prietene, Irina, și fetița Irinei, care este și fetița mea. Pentru că noi așa suntem, o mare familie. Avem o relație extraordinară”, a mai spus impresara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News