Anamaria și Tudor Ionescu, tensiuni din cauza banilor: „Cheltuiește mai mult decât câștigă”

Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Instagram Tudor Ionescu
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Instagram Tudor Ionescu

Anamaria și Tudor Ionescu au dezvăluit cum se împart banii într-o căsnicie care durează de peste 20 de ani, dar și cine este cea mai cheltuitoare persoană din familia lor.

Anamaria și Tudor Ionescu au o căsnicie de peste 20 de ani și au împreună o fiică în vârstă de 7 ani. Invitati la podcastul Ilincăi Vandici, „TeAscult”, cei doi au vorbit despre cum își gestionează banii în cuplu, dar și despre cine este mai cheltuitor în relația lor.

Tudor a recunoscut că Anamaria este o fire foarte cheltuitoare și că își cumpără de multe ori haine sau pantofi destul de scumpe. Acesta spune că, în timp ce el se mulțumește și cu lucruri mai ieftine, soția sa nu este așa. Cei doi au vorbit și despre gestionarea banilor în căsnicie și au dezvăluit faptul că totul este la comun și că aceasta este metoda care funcționează cel mai bine pentru ei. De asemenea, artistul a spus că și-ar dori ca fiica lor să învețe să prețuiască valoarea banilor și să înțeleagă că nimeni nu va face nimic gratis pentru ea vreodată, așa cum nici ea nu ar trebui să facă ceva gratis pentru cineva.

„Vine cu texte d-astea că ea cumpără pentru casă”

„Nu am cuvinte, nu pot să îți răspund la întrebarea asta, mă doare sufletul. Noroc că are și cardul ei, că și ea are banii ei, nu e ca și cum aș avea doar banii mei. Ăsta e marele noroc. Să dăm un exemplu. Apare Ana acasă. Are ori o geantă nouă, ori niște pantofi. Și nu cum îmi iau eu, pe ieftineală, ea își ia de nu știu unde îi găsește. Ana știe, i-am zis că uneori cheltuiește mai mult decât câștigă. Eu am venit acum din turneu, ce credeți că am descoperit nou în casă? Două perii de toaletă. Zici că una e pentru mine, una pentru ea. Ți s-a părut că cea veche e stricată? Ea vine cu texte d-astea că ea cumpără pentru casă sau pentru mine. Acum, de 7 ani, are textul ăla că ia pentru fată, pentru copil. Mi se face rău de 20 de ori pe zi. Copilul trebuie să învețe despre bani. Banii se muncesc, eu am știut ce e aia sărăcie rău de tot. Nu face nimeni ceva moca pentru tine, nici tu nu faci pentru nimeni. Banii noștri sunt banii noștri. Nu există banii mei și banii ei, există banii familiei și cheltuielile ei”, a declarat Tudor Ionescu, la podcastul „TeAscult”.

Te-ar putea interesa și: Anamaria Și Tudor Ionescu, dezvăluiri despre infidelitate: „Am zis să mai încercăm o dată”

„Eu mă ridic și plec”

În ciuda a ceea ce spune soțul ei, Anamaria Ionescu recunoaște că cele mai multe cheltuieli le face pentru lucruri care sunt necesare în casă, pentru mâncare sau pentru cea mică. De asemenea, aceasta a adăugat faptul că și-ar dori ca soțul ei să meargă la cumpărături ca să înțeleagă care sunt nevoile unei familii și cât de scump este traiul în ziua de astăzi.

„De ce te plângi? Tu nu trebuie să faci nimic. Îți vin hainele acasă, îți vine mâncărica acasă? Îți vin toate lucrurile, tot ce ai nevoie, îți vin acasă fără să ridici un deget? Începe așa discuția. Este scumpă mâncarea, tu nu știi cât de mult au crescut prețurile. Cumpăr pentru casă mai mult, dar lui îi place să exagereze. Eu mă ridic și plec. Cardul tău a fost folosit de puține ori în ultimele zile. Să meargă Tudor singurel la supermarket să cumpere el de mâncare, să-l și ducă creierul să gândească listuța, să meargă singur să își cumpere hăinuțe, farmacie și toate cele. Că la comentarii este as”, a adăugat Anamaria Ionescu, la podcastul „TeAscult”, moderat de Ilinca Vandici.

Te-ar putea interesa și: Theo Rose, despre relația cu Anghel Damian: „M-am speriat când am rămas însărcinată”

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel