Andra a povestit cele mai penibile momente pe care le-a trăit pe scenă.
Andra are ani de activitate pe scena românească, fiind una dintre cele mai îndrăgite artiste din țara noastră. Acest lucru nu i-a adus doar notorietate și mult succes, ci și extrem de multe momente amuzante, de care artista își amintește și astăzi. Una dintre cele mai memorabile situații este însă strâns legată de Gigi Becali. Totul s-a întâmplat în urmă cu mult timp, când solista susținea un concert, la care omul de afaceri era și el invitat. Dacă l-a început, Becali nu știa cine este pe scenă, când a realizat asta, a făcut un gest care a lăsat însă câteva urmări pe fața îndrăgitei cântărețe.
„Mi s-a întâmplat odată, eram la o petrecere a unui cazino, asta de mult timp, nu aveam încă trupa. Domnul Becali a venit la petrecerea asta, în primă fază s-a uitat, a zis cine e fata asta, că eu citesc pe buze, am chestia asta și în momentul în care am început să cânt „Vreau sărutarea ta”, și-a dat seama cine sunt, pentru că îi plăcea foarte mult melodia. S-a ridicat, a venit, m-a luat în brațe, iar eu cum cântam, mi-am dat cu microfonul în dinte, de mi-am ciobit dintele. De teamă că nu știam dacă-i mult luat din dinte, cântam cu gura închisă. Apoi, când m-a lăsat jos, le întrebam pe fete dacă mai aveam dintele. El nu știe, nu i-am zis.”, a declarat Andra, în podcastului lui Mihai Bobonete.
Citește și: „Am nevoie de mai multă atenție”. Andra, probleme în căsnicia cu Măruță: „Plâng, mă descarc. Sunt tensiuni”
Nu e singurul „accident” trăit însă de Andra pe scenă. Artista a mai avut parte de câteva, care au legătură tot cu dantura. De data aceasta însă, protagonistul incidentului a fost nimeni altul decât Dan Bittman
„Mi s-a mai întâmplat și cu Dan Bittman, cânta „Și îngerii au demonii lor” și mi-a dat cu cotul în microfon, iar microfonul mi-a intrat în dinți. Nici el nu cred că știe că s-a întâmplat acest lucru, dar s-a auzit teribil de tare.
Am mai pățit o dată la Bacău, aveam niște mingi imense și erau dansatori care aruncau în public, iar unul din public a fost foarte inspirat și l-a trimis înapoi, dar eu cântam cu ochii închiși, că trăiam piese. A intrat mingea în microfon.”, a continuat artista.
Andra nu e doar o artistă excelentă, ci și o gospodină desăvârșită. Chiar dacă este mai mereu pe drumuri, vedeta le face pe plac mereu celor dragi, cu fel de fel de preparate pe care le-a descoperit, la rândul ei, în copilărie.
„Eu de două ori am mâncat la tine de când suntem vecini. Prima dată am mâncat sarmale și, nu vă exagerez, o sarma era cât paharul ăsta, exact sarmale oltenești, ca pe vremuri. Iar ultima oară a venit Maria (n.r. fiica lui Bobonete), a fost la voi și a venit cu niște chestii, care inițial am crezut că sunt niște cococele sau nu știu ce. Erau într-o folie de staniol trei de-alea cu câte patru. Și am zis să gust și eu una. Iar la un moment dat m-a întrebat Ocrav (n.r. fiul) ce a fost acolo, adică el nu a mai apucat”, a mai spus Bononete.
„Da, așa am fost crescută. În Ardeal se știe, se gătește cu sosuri, așa am crescut. Îmi place să și gătesc, îmi place să mă uit pe net la tot felul de rețete și le și încerc. Îmi place să gătesc, îmi place să mănânc. Am și partener la chestia asta. Ne-am potrivit foarte tare la chestia asta. Cătălin nu e fandosit la mâncare.”, a răspuns artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News