Andreea Bănică a trăit clipe de coșmar la unul dintre concertele pe care le-a susținut în Cluj. Invitată să cânte la un festival, artista a fost agresată de un cântăreț celebru.
Andreea Bănică a mers la Cluj pentru a susține un concert. Toate bune și frumoase, până la un moment dat când un bărbat a început să o înjure și să o amenințe. Artista a chemat poliția pentru a-i face un test antidrog, însă fără succes. Cântăreața a făcut mai multe story-uri pe pagina sa de Instagram, unde a explicat prin ce a fost nevoită să treacă. Ea a mărturisit că după ce a chemat poliția, în loc să-l rețină pe bărbat, oamenii legii au reținut-o pe ea pentru a povesti ce s-a întâmplat.
Ulterior, Andreea Bănică avea să afle că cel care a înjurat-o și amenințat-o nu era un simplu fan venit la concert, ci un celebru artist. Era vorba de Toni Cottura, artistul care face parte din trupa Fun Factory. Artista vrea acum să depună plângere la poliție împotriva lui.
„Nu voi lăsa situația așa. Suntem într-un pericol din ce în ce mai mare noi femeile să fim abuzate, denigrate, amenințate, batjocorite, înjurate! Nu avem legi să ne protejeze de acești drogați ca mai apoi să plătească. Poliția în loc să îl rețină pe el m-a reținut pe mine să povestesc ce s-a întâmplat când era clar că omul era un pericol nu eu!
Culmea, omul făcea scandal când eu eram pe scenă, înjura, țipa. Dansatoarele mele au coborât la un moment dat să se schimbe și l-au văzut și auzit, însă nu au înțeles de ce el se comportă așa, cum nu am știut nici eu, am aflat ulterior. Organizatorii au încercat să îl calmeze, dar se pare că i-a păcălit! Abia a așteptat momentul final când eu am pus primul pas pe scari să cobor și a venit asupra mea gesticulând și urlând, înjurându-mă, amenințându-mă. El se grăbea să plece că era ziua lui și voia să bea și să fumeze mai mult. Firma de pază nu a reacționat! A reacționat șoferul venind lângă mine și auzind ce spunea individul.
Sunt în șoc. Acest om m-a înjurat și amenințat pe scările scenei unde am cântat la Bt Arena în Cluj. Omul Toni Cottura de la Fun Factory! Da, ați auzit bine, formația copilăriei mele pe care am îndrăgit-o eu și voi atât de mult. Sunt atât de dezamăgită. Nu mai vreau să tac, drumul meu se oprește direct la secția de poliție, unde îi voi face plângere”, a spus Andreea Bănică pe pagina sa de Instagram, la secțiunea InstaStory.
Te-ar putea interesa și: Cristina Cioran nu scapă de Alex Dobrescu: „Mă trezesc cu el pe unde merg. Mă roagă să-i scot brățara de la picior”
Potrivit Andreei Bănică, Toni Cottura ar fi recurs la gestul extrem din cauza că nu ar fi intrat la timp pe scenă. Deși nu a fost vina ei, iar programul s-a decalat cu aproximativ 30 de minute din cauza că unii artiști au ajuns mai târziu la eveniment, artistul nu își dorea să mai aștepte. Din acest motiv, Toni Cottura s-ar fi enervat și a început să o amenințe pe Andreea Bănică.
„Omul m-a înjurat și m-a amenințat pentru că ar fi stat mai mult să termin eu programul pe scenă. Programul s-a decalat pentru că oamenii au ajuns mai târziu la eveniment fiind vineri, iar organizatorii au așteptat să se umple sala. Totul s-a decalat cred cu vreo 30 minute, nu cunosc sigur. Nana ar fi întârziat și el și de aici nerăbdarea lui Toni Cottura de a termina cât mai repede.
El de fapt venise să ia un ban grămadă, nu să facă oamenii fericiți. Și uite așa s-a enervat ca a așteptat mai mult decât trebuia, cum și eu la rândul meu am așteptat și nu am înjurat, amenințat pe nimeni.... nici nu m-am drogat sau îmbătat de supărare! Lucrurile astea cu întârzierile se întâmplă frecvent, toți artiștii se înțeleg între ei dacă are vreunul o problemă, ne ajutăm, însă nu ne înjurăm ca la ușa cortului să vedem care e mai tare. Îmi pare rău că o spun: omul nu ar trebui să mai fie primit în țara asta să cânte. Să se ducă la pădure, să le «cânte» - vorbească urșilor”, a mai precizat Andreea Bănică, pe pagina sa de Instagram.
Te-ar putea interesa și: Andreea Mantea, mărturisiri neștiute despre boala autoimună de care suferă: „Am zis stop! Am obosit, nu mai pot să trăiesc așa”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News