Andreea Mantea, sancționată fără milă de autorități. Motivul pentru care a primit un teanc de amenzi: „M-am învățat minte, domnule polițist”

Data publicării:
Sursa foto: Andreea Mantea, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Andreea Mantea, Instagram

Andreea Mantea și-a învățat lecția la volan.

Cine crede că vedetele beneficiază de tratamente preferențiale, cel puțin în cazul încălcării anumitor reguli, se înșală amarnic. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă Andreea Mantea, care nu a fost ajutată de notorietate pentru a scăpa de amenzile din trafic. Prezentatoarea emisiunii "Casa iubirii" a dezvăluit că nu a primit nicio îngăduință pentru greșeli minore, cum ar fi neprezentarea actului de identitate în format normal.

Merge peste tot cu mașina

Andreea Mantea recunoaște că este dependentă de mașină și se numără printre șoferițele care străbat întreaga Românie la volanul autoturismului. Aceasta nu are nicio problemă să stea chiar și ore întregi în trafic, pentru a ajunge la un eveniment sau la un casting pentru emisiunea pe care o prezintă.

”Normal că mă duc la casting. Să mă ocup acolo. Să fiu în prima linie. Să văd cine intră în ”Casa iubirii”, sunt hotărăți sau nu sunt hotărâți. Nu am voie să îți povestesc prea multe. Mă pui într-o situație…Dar da, îmi dau și eu cu părerea, trec și eu ceva acolo pe foicică. Nici nu vrei să știi la câți am trecut acolo „văzut” și cât m-am luptat să fie bine. Cred că așa m-a născut mama. Pe drum. Pentru că nu mă dau în lături. Adică dacă mă suni acum și îmi zici, iar eu sunt liberă bineînțeles, că trebuie să ajungi până la Iași. Îți zic hai. Adică sunt așa sunt. Și la filmări, Mihai Mitoșeru lua mereu avionul, iar eu veneam cu mașina. Chiar și Bursucu, când am prezentat cu el, la fel. Îmi zicea că nu merge cu mașina că îi intră organele unul în altul, că îmbătrânim. Eu nu am problema asta. Doamne, dar mă topesc”, a spus Andreea Mantea, pentru Ego.

Amendă usturătoare pentru neprezentarea buletinului

Întotdeauna în mișcare, Andreea Mantea nu poate evita întâlnirile cu agenții de poliție care, chiar dacă o recunosc de pe micul ecran, nu fac nicio concesie în privința greșelilor vedetei Kanal D. Cea mai recentă întâlnire cu un grupaj de la Poliția Rutieră s-a soldat cu o amendă usturătoare pentru Andreea Mantea, deși greșeala comisă nu a fost una extrem de gravă.

”Când mă oprește poliția pe stradă, îmi iau amendă direct. Chiar de curând am primit o amendă. Nu pentru că merg cu viteză, nu pentru viteza. Am avut tot, tot, dar nu am avut buletinul. Pentru că noi suntem femei și mai schimbăm gențile, dar acum l-am lipit în mașină, acum e foarte greu de dezlipit. Dacă vreau să-mi iau buletinul vreodată undeva, mă chinui să-l scot, nu merge, acolo îl las. Ca să nu îmi mai iau amendă niciodată pentru că este groaznic. Nu ai cum să îmi dai amendă pentru că nu aveam buletin. Deci aveam tot și nu, pentru că nu aveam buletin mi-a dat amendă. M-am învățat minte, domnule polițist, niciun fel de problemă. Adică dacă făceam vreo nenorocire mai ziceam, dar nu suport astea. Dar așa cu viteza nu am problemă. Am devenit melc. De când e David nu mai calc accelerația”, a explicat ea, potrivit sursei precizare anterior.

Este responsabilă pentru fiul său

Conștientă de toate acestea, vedeta Kanal D încearcă pe cât de mult poate să fie cât mai responsabilă în trafic, mai ales că, de cele mai multe ori, alături de ea în mașină se află și fiul ei, David, în vârstă de 8 ani.

”Nu are voie în față. Nu are nici înălțimea, dar mult nu mai are. Parcă mai are vreo 10 centimetri dacă nu mă înșel. Are 1,35 metri cam așa. Vizualizez ăla pe care se scrijelește. Iar ca să stea în față cred că trebuie 1,50 metri. M-a oprit o dată poliția și mă grăbeam un pic. I-am zis că ne grăbim, că vrea copilul nu știu ce să facă, i-am zis eu ceva pe acolo. Chiar nu aveam mare viteză, că mi-au dat avertisment. David din spate le zicea să îmi dea amendă că merit. Deci nu poți să faci nimic cu el, să facem și noi o nenorocire. Îi mai zic să facem una alta, eu zic ceva și el mă aprobă și mă întreabă ce îi dau. Vrea telefonul ca să tacă. Dar îi dau telefonul foarte rar. Acum dați cu pietre în mine. Ce să fac? Are playstation, are de toate, mai puțin acest telefon. I-am zis că la 14 ani o să aibă telefonul lui. Până atunci sănătate. Nu mă interesează. Poate să-mi zică oricine ce o vrea pe mine nu mă interesează și nu mă influențează nimeni, nu mă dă nimeni înapoi. Îmi pare rău. Decât să o iau razna mai bine nu”, a mai povestit amuzată Andreea Mantea pentru EGO.ro.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel