Andreea Marin și Cove, întâlnire SURPRIZĂ în culisele emisiunii lui Fuego

Data publicării:

Paul Surugiu Fuego se pregătește de cel de-al șaselea sezon „Drag de România mea!”, care se anunță mai fresh și mai dinamic. Prezentatorul a dat startul filmărilor, iar printre invitați figurează şi Andreea Marin, care a avut parte de o surpriză de proporții. 

Şi pentru că lui Fuego îi place să-și surprindă prietenii, nici prezentatoarea emisiunii „Nu există nu se poate”, de la TVR 2, nu a făcut excepţie. Spre totala ei stupoare, în culisele emisiunii la care era invitată să participe, a avut parte de o scenă similară cu propria sa emisiune de mare succes, "Surprize, surprize!"
Fără să fie avertizată, Andreea s-a revăzut, după mult timp, cu un prieten drag - fostul ei coleg, Cove.
Este evident că reacția a fost una emoționantă, iar Andreea a fost pusă, pentru prima dată, în postura foştilor ei invitaţi care trebuiau să facă faţă unei mari surprize.

Toate aceste reacţii la cald s-au desfăşurat sub "bagheta" lui Fuego care a mărturisit: „Eu sunt un perfectionist și deseori mă enervez sau reacționez, dar colegii mei mă înțeleg și tocmai de asta îi iubesc și sunt onorat că pot lucra cu ei, pentru că împreună putem face performanță, într-o perioadă în care tot ce contează este lipsa de substanță. Mulțumesc tuturor colegilor mei cameramani, regizor de montaj, producători, scenariști, jurnaliști, scenografi, operatori IT, profesioniști de la lumini, de la sunet, de la marketing, de la promovare, regizori de platou, editori de montaj… tuturor celor care se luptă ca această emisiune să fie una de înaltă ținută! ”.

Până la debutul noului sezon „Drag de România mea!”, dela TVR 2, ediția specială de duminică, 7 martie, de la ora 15.00, este darul oferit de „Ziua Femeii”, un spectacol de colecție. Este vorba despre concertul extraordinar pop-simfonic „LUMINA MEA”, susținut de Paul Surugiu-Fuego pe scena Palatului Național din Chișinău. Alături de Fuego, pe scenă se vor afla peste 100 de artiști, acompaniați de Orchestra Națională Simfonică TELE-RADIO Moldova, dirijor maestrul Gheorghe Mustea, de Angry Band, dar și de Capela Corală Moldova.

„Vreau ca intrarea în primăvară să ne prindă împreună, să vă aduc lumină în case, prin muzica mea, printr-un concert de suflet, un fel de vis împlinit! Spectacolul „LUMINA MEA” este cu adevărat o sărbătoare. Imaginile sunt superbe, muzica la fel, orchestra și corul, orchestrațiile și repertoriul, divers, înalt, cu simțăminte frumoase. Show-ul de sunet, lumini, ecrane, toate la un loc, vor face ca atmosfera să fie de neuitat, mai ales că eu m-am simțit perfect, în fața publicului basarabean. Am realizat concertul fix anul trecut, pe 7 martie 2020, în ultimele zile înaintea decretării stării de urgență în ambele țări și am satisfacția că am putut construi un produs de calitate, pe forțe proprii, muncind enorm la el”, a mai spus Fuego.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel