Andreea Perju, operată de URGENȚĂ. Cum se simte vedeta după intervenția chirurgicală la sân: „Noi, femeile, ne punem sănătatea pe ultimul loc”

Data publicării:
Sursa foto: Andreea Perju, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Andreea Perju, instagram

Andreea Perju a ajuns de urgență pe masa de operație, după ce, timp de mai bine de 9 luni, și-a neglijat starea de sănătate. Vedeta s-a operat la sân.

Andreea Perju, cunoscută de publicul larg din serialul „Fetele marinarului”, difuzat în urmă cu câțiva ani la Antena 1, a ajuns de urgență pe masa de operație. Vedeta a fost supusă unei intervenții chirurgicale din cauza unui nodul la sân, pe care l-a neglijat luni bune. 

După intervenția suferită, Andreea Perju a declarat că se simte foarte bine și că a scăpat de problema pe care o avea.

Andreea Perju, de urgență pe masa de operație

„Eu sunt bine acum. Cel mai important lucru pe care am vrut să îl transmit este că noi, femeile, ne punem mereu sănătatea pe ultimul loc. Sănătatea e cea mai importantă. Sunt foarte bine, sunt ok. 

Nu a fost o intervenție complicată, dar a fost făcută fix în momentul potrivit. Am remarcat că tendința femeilor este oricum să stea și să nu facă nimic, pentru că mereu apar alte priorități”, a declarat Andreea Perju, pentru FANATIK

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ANDREEA PERJU (@andreea.perju)

„Nu s-a pus problema de frică”

Andreea Perju a mărturisit că nu a mers mai devreme la medic, nu din cauza fricii, ci din cauza faptului că nu a avut timp și a pus meseria și familia pe primul loc, fără să se mai gândească la sănătatea sa.

„Nu am plecat atunci pentru că mi-ar fi fost teamă sau frică. Nu s-a pus vorba de frică. Am avut mereu alte lucruri de făcut, proiecte, buiness-ul pe care îl am, au venit serbările fetițelor… Am tot amânat”, a completat Andreea.

Vedeta a ținut să transmită și un mesaj femeilor și mămicilor care se pun pe ultimul loc.

„Tendința femeilor, mai ales a mamelor, este să se pună pe ultimul loc. Acesta e mesajul pe care vrea să îl transmit. Mereu e cineva mai important decât ele. Mereu există ceva mai important de făcut… Când, de fapt, sănătatea ar trebui să primeze. Nu există recomandări sau restricții în cazul meu. Totul merge strună. Nu am primit vreo restricție alimentară. Sunt foarte ok”, a mai zis Andreea Perju.

Andreea Perju: „Aștept rezultatele biopsiei și merg mai departe”

„Le-am explicat fetițelor mele ce urmează să se întâmple. Le-am explicat de ce am ales așa și cât suntem de norocoase că medicina a evoluat atât de mult încât putem opri dezvoltarea unei posibile boli printr-o intervenție chirurgicală și că asta ne va liniști psihicul care e prietenul sau dușmanul nostru, depinde mult de situație.

Cred că o minte sănătoasă și pozitivă ajută corpul să rămână în armonie. Mai e un hop. Aștept rezultatele biopsiei și merg mai departe pentru că viața e prea frumoasă ca să rămân blocată în încercările ei”, a scris Perju pe Facebook.

Citește și: Elena Merișoreanu va ajunge din nou pe masa de operație.”Nu mai am cartilagiu deloc la picior”. Cât va lipsi artista de pe scenă EXCLUSIV



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel