Andreea Străvoiu este una dintre femeile care se respectă, iar aceasta a demonstrat o atitudine interesantă față de un subiect foarte discutat.
Andreea Străvoiu a intrat în atenția publicului în urma participării la Bravo, ai stil!, o emisiune unde concurentele excelează în crearea de modă. Astfel, Andreea nu s-a lăsat mai prejos și a arătat în cadrul competiției viziunea pe care a construit-o.
Cu toate acestea, nu multă lume știe că, între timp, Andreea are propria sa emisiune care implică aventura prin cele mai neumblate colțuri ale țării cu scopul de a promova peisajele românești, dar și potențialul artistic pe care îl au acestea.
Cu ocazia unui eveniment monden, Andreea Străvoiu a vorbit în exclusivitate cu echipa Spectacola. Astfel, Andreea a demonstrat o perspectivă interesantă, având în vedere prezența sa la „Bravo, ai stil!”.
„Sunt mereu cu ochii pe toate fetele. Vreau să văd care sunt tendințele și cine, cum s-a îmbrăcat. Normal, apreciez în general, nu critic, nici nu îmi doresc, dar nici nu sunt în măsură. Femeile au o frumusețe aparte, deci nu cred că poate fi ceva criticat. Mă uit să văd alte ținute care au fost pe podium sau pe covorul roșu.”, a spus aceasta, în exclusivitate, pentru Spectacola.
„În general, îmi place să am o garderobă limitată ca să mă decid cât mai repede. Eu sunt balanță, deci mă decid foarte greu. Așa că, îmi triez hainele, port un sezon niște haine și apoi văd ce mai port, ce-mi mai place, ce dau cadou. Niciodată nu țin foarte multe haine. De la un sezon la celălalt triez hainele. Nu-mi place să fie aglomerat dressing-ul meu, mă debusolează total.
Îmi cumpăr tot ceea ce-mi place, nu vreau să dau foarte mulți bani pe ele, pentru că, așa cum am zis și mai devreme, nu le port de foarte multe ori, dar evident, dacă ceva este de calitate, ca un pantof sau o geantă, trebuie investit acolo. La haine port orice nu contează.”, ne-a spus, în exclusivitate, Andreea Străvoiu.
Pentru Andreea, participarea la Bravo, ai stil! a fost o etapă din viața sa care a construit-o.
„Am ieșit mult mai puternică de la „Bravo, ai stil!”. Eram o persoană sensibilă, retrasă, nu-mi plăcea să intru în conflict, să mă afirm, dar așa am conștientizat că în viață nu e nimic ușor, trebuie să te afirmi, să lupți pentru ideile, principiile tale, și cred că asta am învățat din competiție. M-a călit foarte tare pentru ceea ce urma să întâlnesc în București, dar spre norocul meu am întâlnit doar oameni buni, care m-au ajutat și asta mă bucură foarte tare. În momentul de față, am rămas cu o mică traumă după „Bravo, ai stil!”, cu hainele, pentru că am mereu ideea că nu trebuie să greșesc cu o ținută, trebuie să fie perfectă. Mă gândesc mereu că e Maurice Munteanu sau Raluca Bădulescu în fața mea și mă jurizează.”, a declarat Andreea Străvoiu, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, difuzată la Spectacola și DC News.
Legat de proiectul său, ROventura, de la Kanal D, Andreea spune că este relaxant faptul că nu există competiție pe acest segment.
„Momentan, nu mai există concurență pe segmentul acesta de turism, așa că noi ne bucurăm să vedem că acest proiect are succes. Oamenii merg în locurile în care am fost și noi și cred că asta e cea mai mare bucurie. Sunt trei ani și jumătate de când călătoresc așa și e foarte greu să aleg doar un loc. De fiecare dată când am ocazia spun că am fost foarte impresionată când am ajuns la Cazanele Dunării, mi-a plăcut mult Bucovina, Delta Dunării am descoperit-o tot aici. Recent, am fost în Țara Hațegului.”, a continuat aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News