Andreea Tonciu a dezvăluit adevăratul motiv pentru care nu a mai apărut în niciun show în ultima perioadă.
Andreea Tonciu a fost recent invitată în cadrul podcastului moderat de Jorge, acolo unde și-a deschis sufletul și a făcut mai multe dezvăluiri neștiute din viața sa. Astfel, una dintre cele mai mari curiozități, pe care au avut-o și fanii de-a lungul timpului, este de ce a dispărut bruneta brusc din luminile reflectoarelor, această schimbare venind odată cu căsnicia sa. Astfel, vedeta a făcut lumină în acest caz și a dezvăluit faptul că soțul i-a interzis complet orice fel de proiect sau apariție publică. În acest sens, fosta concurentă de la Survivor spune că a renunțat la foarte multe proiecte populare din lumea televiziunii de dragul familiei,
„Cu Sânziana Buruiană am mai vorbit recent, acum 3 săptămâni. Eu de când m-am măritat am avut cam interzis să mai vorbesc cu trecutul meu. Mi-a dat interdicție soțul meu și să apar la televizor, eu patru ani nu am mai apărut. Am fost în depresie, crede-mă. Nu am apărut nicăieri, am stat și mi-am crescut copilul. Eu nu am vorbit absolut cu nimeni patru ani de zile. Eu ajunsesem să fiu în depresie. Am refuzat și „Asia Express”, pentru că nu m-a lăsat, am refuzat „Nea Marin”. Eram în echipă cu nașa mea, cu Anamaria Prodan, și am refuzat că nu m-a lăsat soțul meu. Îți zic sincer, nu am de ce să te mint.”, a povestit Andreea Tonciu, în cadrul podcastului de Vorbă cu Jorge.
Unul dintre motivele pentru care bruneta ar fi primit aceste interdicții din partea soțului ar fi familia acestuia, consideră Andreea Tonciu. Statutului și carierelor celor doi nu le-ar fi făcut cinste ipostazele amuzante în care bruneta se punea adesea în fel de fel de show-uri, chiar dacă aceasta recunoaște că totul e doar un rol.
„Lui la început i-a plăcut că sunt Andreea Tonciu, dar după a stat mai bine și s-a gândit că nu trebuie să mă mai lase, nici până în prezent nu știu răspunsul, am stat și l-am gândit și am găsit niște variante, dar nu știu dacă sunt adevărate. Eu cred că din cauza familiei lui. Pentru că lucrează într-un anumit domeniu și probabil m-or fi văzut cum apar eu pe la televizor și or fi zis, „Ce o mai lași să apară la televizor, că se face de râs”, a continuat ea.
Astfel, Andreea Tonciu mărturisește că mulți ani de zile s-a simțit incompletă și a trăit o adevărată stare depresivă, întrucât nu mai simțea că este aceeași persoană, fără aparițiile sale în televiziune.
„Ei nu știu că totul este un pamflet și eu jucam un teatru acolo. Și patru ani am stat așa. Plângeam, eram în depresie, cu toate că nu-mi lipsea nimic, nu-mi lipseau banii, nimic. Îmi lipsea nebunia mea, aveam nevoie de nebunia mea. Dacă mă duceam la o filmare, simțeam că sunt eu. Eu acasă la mine nu pot să fiu cum sunt acum cu tine, pentru că soțul meu nu este ca mine. Suntem pe lungimi diferite. El nu este glumeț, nu este sociabil cum sunt eu.”, a mai spus vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News