Andrei Rotaru, declarații uluitoare despre ispita Diandra. Ce a dezvăluit fostul concurent de la Insula Iubirii: „Am spus că vreau să plec cu Diandra pentru că am fost refuzat de Cristina”

Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Facebook Rotaru Andrei Cristina
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Facebook Rotaru Andrei Cristina

Andrei Rotaru, unul dintre cei mai controversați concurenți de la „Insula Iubirii”, a făcut mai multe dezvăluiri la care nimeni nu s-ar fi așteptat.

Andrei Rotaru este, cu siguranță, unul dintre cei mai cunoscuți și controversați concurenți din cadrul emisiunii „Insula Iubirii”. După ce a picat testul fidelității, despărțindu-se astfel de soția sa cu care avea o căsnicie de 10 ani, Andrei Rotaru a atras asupra lui numeroase critici din partea oamenilor care au urmărit reality-show-ul. Într-un final, cei doi au ales să se împace, iar acum sunt împreună.

De la întoarcerea din Thailanda, Diandra Moga, ispita care l-a cucerit pe concurent, a făcut mai multe dezvăluiri despre relația pe care cei doi au avut-o pe insulă. Acum, după mai bine de două luni de la finalizarea emisiunii, Andrei Rotaru a făcut primele declarații despre ceea ce s-a întâmplat între el și ispită.

„Am ales opțiunea pe care mi-a oferit-o emisiunea”

Fostul concurent a mărturisit că încă din emisiune era conștient că mai are lucruri de lămurit cu soția sa, Cristina, motiv pentru care nu și-a dat niciodată verigheta jos. Mai mult decât atât, el a declarat că singurul motiv pentru care a spus, la bonfire-ul final, că vrea să plece alături de Diandra, a fost faptul că soția sa a ales să pună capăt relației. Fostul concurent a precizat că nu îi place să fie singur, fapt pentru care a ales opțiunea pe care emisiunea i-a oferit-o. 

„Cei din producție au venit și m-au întrebat pe cine aleg: pe Diandra sau pe Cristina. Eu am spus că pe Cristina, pentru că eu am lucruri de rezolvat acasă. Întotdeauna i-am spus ispitei că trebuie să merg acasă, tocmai de asta nu mi-am dat nici verigheta jos, un punct foarte mare care nu s-a dat la televizor. Eu încă de acolo am ales! Ea toată emisiunea a spus că eu sunt omul cel bun, iar Cristina cel rău, iar acum văd că iese și spune tot felul de cuvinte, că am fost grotesc. Nu prea se leagă. Vreau să punctez și chestiile astea.

La bonfire-ul final am spus că vreau să plec cu Diandra, pentru că am fost refuzat de Cristina! Singura opțiune rămasă era să plec cu Diandra! Nu prea îmi place să stau singur, tocmai de aceea am ales opțiunea pe care mi-a oferit-o emisiunea, să am și eu companie! Nu mă lăsa singur, pentru că nu pot să stau! Singur stai dacă ești călugăr!”, a declarat Andrei Rotaru.

Te-ar putea interesa și: Ce a dezvăluit Culiță Sterp, după ce Dana Roba a intervenit în scandalul dintre el și Carmen de la Sălciua: „Eu i-am donat bani, și eu și sora mea”

„Diandra clar și-ar fi dorit o relație cu mine!”

De asemenea, Andrei Rotaru a dezvăluit faptul că el și Diandra au mers împreună la Brașov. Mai mult decât atât, ispita i-ar fi cunoscut și părinții bărbatului. În plus, fostul concurent a mai spus că tânăra și-ar fi dorit cu siguranță o relație cu el. Andrei Rotaru a vorbit și despre cum decurge relația cu Cristina, cea alături de care a mers în cadrul emisiunii. Acesta a declarat că cei doi au realizat că se iubesc și că vor să înceapă un proces de cunoaștere împreună.

„Dacă tu ai fost observator și eu am fost un nimeni, dacă tu ai fost copilul de cinci ani care ți-ai trăit iubirea de o vară fără să îți pese în emisiune, în afara emisiunii, cine te-a mai plătit să mergi cu mine la Brașov?! Se specula pe internet că Eric și Cristina au mers la Brașov. Nu! Eu am fost cu Diandra la Brașov și le-am prezentat-o și părinților mei.

Întrebarea mea este: de ce ai mai venit și în afara emisiunii până în punctul în care eu ți-am dat block? Fix atunci când i-am dat block și lui Eric. Eu și Cristina am decis că ne iubim și vrem să începem acest proces de cunoaștere împreună. (…) Dacă trebuie să îți mai iei și hainele și să te minți la cel care încă stă după nevasta sa și nu și-a terminat procesul, e grav! A conștientizat și ea acum. Da, Diandra clar și-ar fi dorit o relație cu mine! Dacă o luam și o puneam cum voiam eu? Normal că da!”, a spus Andrei Rotaru, într-un interviu exclusiv pentru Cancan.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel