Meteorologii prognozează pentru perioada următoare o răcire a vremii, iar valorile termice maxime vor scădea în unele regiuni chiar şi cu 10 grade, în timp ce în zona montană minimele vor ajunge până la 4 grade. Conform estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicate luni, pe parcursul următoarelor două săptămâni (29 august - 11 septembrie) probabilitatea de apariţie a ploilor va rămâne foarte ridicată în majoritatea regiunilor.
În Banat, în prima parte a intervalului, valorile termice vor fi în scădere treptată, dar semnificativă faţă de cele din săptămâna anterioară, astfel că de la un regim încă peste cel mediu multianual (maxime de 27 - 30 de grade şi minime de 15 - 17 grade) se va ajunge în perioada 1 - 6 septembrie la o vreme normală termic şi local chiar răcoroasă, cu temperaturi diurne de 23 - 26 de grade şi nocturne de 11 - 14 grade. În perioada 7 - 10 septembrie, vremea va fi în încălzire şi se vor înregistra din nou valori mult mai ridicate decât cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 27 - 30 de grade şi ale minimelor de 16 - 19 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată, regimul pluviometric fiind unul excedentar în prima săptămână, apoi apropiat de normal. Ploile vor fi însă mai frecvente şi local însemnate cantitativ între 29 şi 31 august şi în jurul datei de 4 septembrie, iar cu probabilitate destul de mare şi la sfârşitul intervalului de referinţă. În special în primele zile, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină.
În Crişana, faţă de săptămâna anterioară, valorile temperaturii aerului vor scădea treptat, dar apreciabil, astfel că de la un regim încă peste cel mediu multianual, cu maxime de 27 - 30 de grade, respectiv minime de 14 - 18 grade, se va ajunge în perioada 1 - 6 septembrie la o vreme normală termic, temporar chiar răcoroasă, ziua cu temperaturi de 22 - 26 de grade şi noaptea de 10 - 14 grade, mediat regional. În perioada 7 - 10 septembrie, vremea va fi în încălzire, astfel că vor fi din nou valori mult mai ridicate decât cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 26 - 30 de grade şi ale minimelor de 15 - 19 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată, regimul pluviometric fiind local excedentar în prima săptămână, apoi apropiat de normal. Ploile vor fi însă mai frecvente şi local însemnate cantitativ în 29-30 august şi în jurul datei de 4 septembrie, însă probabilitatea va fi destul de mare şi la sfârşitul intervalului de referinţă. În special în primele zile, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină.
În Transilvania, în prima parte a intervalului, vremea va fi în răcire treptată, dar accentuată, astfel că de la un regim apropiat sau uşor peste cel mediu multianual (maxime de până la 27 de grade şi minime 17 grade, mediat regional) se va ajunge, în perioada 1 - 6 septembrie, la o vreme în general răcoroasă, cu temperaturi diurne de 20 - 23 de grade şi nocturne de 7 - 11 grade, valori mai mici în zonele depresionare. Ulterior, în perioada 7 - 10 septembrie, vremea va fi în încălzire şi se vor înregistra valori uşor peste cele climatologic specifice - medii ale maximelor de 23 - 26 de grade şi ale minimelor de 10 - 15 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată, regimul pluviometric fiind în ansamblu excedentar în prima săptămână. Ploile vor fi mai frecvente şi local însemnate cantitativ între 30 august şi 1 septembrie, iar cu probabilitate destul de mare şi în perioada 4 - 5 septembrie şi la sfârşitul intervalului de referinţă. În primele zile ale perioadei analizate, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină.
În Maramureş, în comparaţie cu săptămâna anterioară, valorile temperaturii aerului vor scădea treptat, dar apreciabil, astfel că de la un regim încă peste cel climatologic specific se va ajunge, în perioada 1-6 septembrie, la o vreme apropiată de normal şi temporar chiar răcoroasă, ziua cu temperaturi de 21 - 24 de grade şi noaptea de 8 - 11 grade, mediat regional. În perioada 7 - 10 septembrie, vremea va fi în încălzire, astfel că se vor înregistra valori uşor peste mediile multianuale, cu maxime de 23 - 26 de grade şi minime de 10 - 15 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată, regimul pluviometric fiind unul excedentar în prima săptămână, apoi apropiat de normal. Ploile vor fi mai frecvente şi local însemnate cantitativ în 29 - 30 august şi în jurul datei de 4 septembrie, dar şi la sfârşitul intervalului de referinţă. În special în primele zile, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină.
În Moldova, intervalul va debuta cu o vreme călduroasă, cu precădere în sudul regiunii, unde izolat va fi caniculă. Mediile maximelor vor fi de 29 - 35 de grade, iar cele ale minimelor de 15 - 20 de grade. Din data de 1 septembrie, răcirea vremii va fi bruscă şi semnificativă, astfel că până spre 6 septembrie valorile termice vor fi în general mai scăzute decât cele climatologic specifice - ziua de 19 - 23 de grade (posibil uşor mai mari în sud în 2 şi 3 septembrie) şi noaptea între 8 - 14 grade. În perioada 7-10 septembrie vremea se va încălzi şi se vor înregistra din nou valori uşor peste normal, cu medii ale maximelor de 23 - 27 de grade şi ale minimelor de 13 - 17 grade. Va ploua local şi temporar în perioadele 30 august - 1 septembrie, când aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină, şi 4 - 5 septembrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la sfârşitul intervalului de referinţă.
În Dobrogea, la începutul perioadei, vremea va fi călduroasă, caniculară în vestul regiunii, cu medii ale temperaturilor maxime între 30 şi 35 de grade, respectiv minime de 18 - 23 de grade. Din data de 1 septembrie, valorile vor fi în scădere şi va predomina un regim termic apropiat de cel normal - ziua vor fi, mediat regional, 25 - 28 de grade, şi noaptea 13 - 18 grade - fiind posibile şi perioade mai răcoroase. Ulterior, după 7 septembrie, vremea va fi în încălzire, devenind din nou călduroasă. Între 1 şi 4 septembrie vor fi perioade cu averse locale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar în celelalte zile din interval probabilitatea de ploaie va fi redusă.
În Muntenia, intervalul va debuta cu o vreme călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, local caniculară. În acest context, mediile temperaturilor maxime vor fi de 29 - 36 de grade, iar ale minimelor de 15 - 19 grade. Din data de 1 septembrie, răcirea vremii va fi semnificativă, astfel că până spre 6 septembrie valorile termice vor fi apropiate şi temporar chiar mai scăzute decât cele climatologic specifice (22 - 28 de grade, ziua, respectiv 8 - 14 grade, noaptea). După acea perioadă, vremea va fi în încălzire şi se vor consemna din nou valori peste mediile multianuale, cu medii ale maximelor de 25 - 30 de grade şi ale minimelor de 13 - 18 grade. În perioada 31 august - 2 septembrie, ploile vor fi pe arii extinse şi local în cantităţi însemnate şi vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată atât în jurul datei de 4 septembrie, cât şi la finalul intervalului de referinţă.
În Oltenia, vremea va fi călduroasă la începutul perioadei analizate, deşi cu temperaturi mai ponderate decât în săptămâna anterioară. Valorile vor fi de 30 - 33 de grade, în timpul zilei, şi de 15 - 19 grade, pe parcursul nopţilor. Din 31 august, scăderea de temperatură va fi semnificativă, regimul termic devenind normal pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi de 24 - 27 de grade, iar cele minime de 12 - 15 grade, mediat regional, fiind posibile şi zile mai răcoroase. După data de 7 septembrie, vremea va fi în încălzire, redevenind călduroasă. Între 30 august şi 4 septembrie, probabilitatea de ploaie va fi ridicată şi vor fi perioade în care aversele (însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, izolat de grindină) vor fi mai frecvente şi local în cantităţi mai însemnate, determinând un regim pluviometric normal şi pe alocuri excedentar. Ploi pe arii relativ extinse sunt estimate din nou pentru finalul intervalului.
La munte, în primele zile ale intervalului vremea va fi relativ caldă, cu temperaturi maxime de 18 - 27 de grade, respectiv cu minime de 9 - 15 grade, dar din 31 august valorile termice vor scădea semnificativ şi se vor situa temporar chiar sub cele climatologic specifice acestei perioade din an. Astfel, ziua vor fi 10 - 18 grade, iar noaptea între 4 şi 11 grade, mai scăzute la altitudini mari. Vremea va începe să se încălzească, din nou, după 6 - 7 septembrie. În perioada 29 august - 2 septembrie, vor fi ploi pe arii extinse şi local însemnate cantitativ, astfel că regimul pluviometric va fi în ansamblu excedentar. Între 3 şi 5 septembrie va ploua pe spaţii mai mici şi la intensitate mai redusă, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la finalul intervalului de referinţă, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News