Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o informare meteo de vreme rece, brumă noaptea şi dimineaţa şi intensificări ale vântului, valabilă în toată ţara până sâmbătă dimineaţa.
Potrivit meteorologilor, până sâmbătă, la ora 10:00, vremea va fi rece pentru această perioadă din an. Local se va produce brumă şi vor fi temperaturi minime în general între minus 4 şi 0 grade, în noaptea de joi spre vineri în regiunile intracarpatice, în nordul Olteniei şi al Munteniei şi izolat în rest, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă îndeosebi în zonele depresionare din centru şi nord-est.
Temporar, vântul va avea intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, cu viteze în general de 45 - 55 km/h. În zona montană înaltă, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, rafalele vor depăşi 70 - 80 km/h.
În Capitală, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări pe parcursul zilei de joi când vor mai fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 15 - 17 grade, iar cele minime de 5 - 6 grade, mai scăzute în zona preorăşenească spre 3 grade, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News