Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizare meteorologică valabilă în toată țara, începând de pe 16 ianuarie până pe 20 ianuarie.
Avertizarea meteorologică este valabilă începând de sâmbătă, la ora 02:00 și până miercuri, la ora 10:00.
În intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece, iar pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, la început în nord-vest, nord-est și centru, apoi și în celelalte regiuni. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -10 grade și se vor încadra, în general, între -18 și -8 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile intramontane, îndeosebi din estul Transilvaniei, sub -20 de grade.
Maximele diurne vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -10 și 0 grade. Local se va semnala ghețuș, avertizează meteorologii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News