Armin Nicoare este în stare de șoc, după ce partenera sa de scenă a fost implicată într-un accident rutier.
Armin Nicoară este șocat, după ce buna sa prietenă, dar și parteneră de scenă, Stana Stepanescu, una din cele mai bune voci ale Banatului, a fost implicată într-un accident de mașină în dimineața zilei de azi, 30 iunie 2023.
Artista a povestit că mașina în care se afla alături de soțul ei a fost lovită de un tir. Se pare că șoferul a vrut să evite un câine care îi ieșise în față. Aceștia se întorceau de la o cântareși se pregăteau să meargă la priveghiul regretatului artist, Petrică Vița.
„Suntem încă în stare de șoc. Mergeam spre Timișoara, dinspre Herculane. Mergeam și ne-a ieșit un câine în față. Soțul meu conducea și încerca să pună frântă. A venit un TIR din spate cu viteză și ne-a aruncat… Noroc că nu ne-a aruncat pe partea cealaltă, că trecea în același timp o mașină. Ne puteau lovi și din față și din spate și nu mai puteam să discutăm astăzi. Azi dimineață (n.r.: s-a întâmplat). Veneam de la o cântare și am zis să ajungem și la priveghi, la colegul nostru la Petrică Vița, că azi e înmormântarea.
Eu nu mă simt foarte bine. M-am lovit la spate. Mă doare foarte tare burta. Nu știu dacă e de la șoc. Nu am vrut să mergem la spital, că ne lungeam foarte mult. Noi nici nu am anunțat încă familia, acum am anunțat, am postat”, sunt primele declarații făcute de Stana Stepanescu, colega de scenă a lui Armin Nicoară, pentru FANATIK.
Artista a povestit că, în momentul impactului vorbea la telefon cu Armin Nicoară. Potrivit acesteia, colegul său s-a speriat foarte tare și încă este în stare de șoc.
„Armin e șocat. Ne tot scrie mesaje întruna. Și azi noapte vorbeam cu el, ne scriam. Vorbeam pe video înainte să ne întoarcem de la cântat. În momentul în care s-a întâmplat, eu vorbeam cu el. Am închis telefonul și s-a speriat, îți dai seama! După aceea, n-am mai putut să îi mai răspund. Abia acum câteva ore i-am răspuns. O să mergem la medic, dar după ce trece înmormântarea lui Petrică Vița. Din păcate, azi îl înmormântează. A fost colegul și prietenul nostru, a fost răpus de cancer”, a completat Stana Stepanescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News