Artiști, formații corale sau coregrafice care abordează toate genurile muzicale, pentru toate vârstele, vor lansa un apel muzical la solidaritate în lupta împotriva pandemiei, în cadrul concertului intitulat “Artiști pentru viață”.
Evenimentul va avea loc vineri, 3 decembrie, pe Arena Națională din București, și va fi transmis în direct de către Televiziunea Română și pe rețele de socializare.
Concertul va avea loc fără public, cu scaunele goale, ocupate simbolic de inima fiecăruia dintre cei peste 56.000 de români care și-au pierdut viața în lupta cu virusul.
Arena Națională va găzdui pe 3 decembrie concertul „Artiști pentru viață”, un eveniment-maraton muzical, în care vor vibra vocile unora dintre cei mai cunoscuți artiști din România. Soliști, formații de muzică, de coregrafie și corale își vor da întâlnire pe gazonul Arenei, într-un spectacol nocturn, de culoare și lumină.
Printre artiștii confirmați până acum se numără: Alexandra Ungureanu, Ruby, Cleopatra Stratan, Cornel Palade, Mira, Mario Fresh, Marcel Pavel, Jador, Taraf de Caliu, Vali Vijelie, Contrapunct și Grupul Psaltic Tronos. Aceștia vor cânta în semn de respect pentru suferința zecilor de mii de oameni care și-au pierdut viața în lupta cu virusul. Evenimentul își propune să transmită un mesaj de solidaritate în lupta împotriva pandemiei și să contribuie la efortul de informare a publicului larg privind beneficiile vaccinării și sănătatea publică.
„Concertul este unul simbol, în memoria inimilor care s-au oprit. Fiecare interpret își dorește să transmită speranță și să cheme oameni ca mine și oameni ca tine la o luptă împotriva adevăratului inamic: boala, virusul, neîncrederea, lipsa de unitate. Pentru a cataliza în sufletele românilor solidaritate în fața tragediei prin care țara trece de aproape doi ani”, a declarat Petre Năstase, Președinte al Asociației FilmEvent și cel care a semnat scenariul și regia evenimentului.
Au plecat dintre noi 56.684 de suflete. Inimi din România care au încetat să mai bată. Inima copilului, a mamei, a tatălui, a bunicului, a rudei, a prietenului, a colegului s-au oprit. Toți acești oameni au pierdut o luptă. Ar fi putut duce lupte pentru idealuri sau pentru cauze în care credeau, dar nu au mai apucat. Nu e doar un număr, sunt peste 56.000 de oameni ca noi care astăzi nu se mai află printre noi și cărora le simțim lipsa pentru ceea ce erau, pentru ceea ce ar fi putut fi.
România comemorează, nu jubilează.
Concertul va avea loc vineri, 3 decembrie, pe ARENA NAȚIONALĂ din București, de la ora 18:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News