Andreea Mantea a povestit cum și-a prins iubitul că o înșela cu altă femeie.
Andreea Mantea a fost invitată în emisiunea “Fiță cu Adiță”, unde a povestit cum a simțit că-i pleacă pământul de sub picioare în momentul în care și-a prins iubitul în pat cu altă femeie. Prezentatoarea TV nu a dezvăluit despre care fost iubit este vorba, însă recunoaște că s-a simțit zdrobită de durere în acele momente.
„Am și auzit, am și văzut. Am văzut și mesaje. Nu am văzut (n.r în fapt), doar am auzit, asta a fost cea mai dureroasă, asta m-a îngenuncheat.
Plăcerea simțită. Nu mai auzeam, nu mai vedeam, mi-a amorțit tot corpul, am căzut din picioare, îmi curgeau lacrimile fără să-mi dau seama. Am luat-o pe alte...”, a declarat Andreea Mantea la “Fiță cu Adiță”.
Andreea Mantea este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi din țară. Îndrăgita vedetă a intrat imediat la inimile publicului, de-a lungul timpului, prin orice nouă emisiune a avut de prezentat, fiind apreciată pentru profesionalismul și naturalețea de care a dat dovadă mereu. Se pare că aceste două atuuri sunt apreciate și de un coleg de-al său de trust, cu care însă bruneta nu-și mai vorbește de 5 ani de zile. Este vorba despre moderatorul emisiunii „Fiță cu Adiță”, care a rugat-o pe Andreea să-i acorde a doua șansă.
"Adiță: Tu o să mă cerți acum, că te cunosc. Am ținut post, m-am rugat mult în ultima perioadă. Îmi plăcea că tu mă corectai, mă ținea pe linia dreaptă. Vreau să-mi mai dai o șansă. Dacă eu ies acum, pe ușa aia, ne mai trebuie iar 5 nai ca să ne băgăm în seamă și nu mai vreau. Îmi lipsești..
Andreea Mantea: Vrei să știi ce îmi aduc eu aminte? Cum mi-ai spart cauciucul, când am vrut să îți fac referat, când te alergam pe aici să te prind să...
Adiță: Andreea, mai dă-mi o șansă.
Andreea Mantea: Îți dau.”, a fost o parte din conversația purtată de cei doi.
Și, pentru că s-au împăcat și au devenit din nou buni prieteni, Andreea Mantea a făcut mai multe dezvăluiri inedite cu privire la fostul ei partener de viață. Vedeta a ținut să evidențieze faptul că ultimul partener din viața ei a fost cel mai toxic lucru care i s-a putut întâmpla până acum.
„Acum cred că sunt cea mai fericită. Jur! Nu simt nevoia să mă ia un bărbat în brațe. O să îți spun ceva în exclusivitate. O să țin minte și în fiecare am un zâmbet pe buze. Doamne, sper să nu se supere răposatul. O să țin minte foarte multă vreme de acum încolo, dar de fiecare dată când sunt foarte obosită și termin cu toată treaba și culc copilul și povestim, îmi fac duș și restul, în momentul în care mă așez în pat, îți spun din suflet adevărul, eu nu cred că e om care să meargă la somn mai fericit ca mine.
Mie mi-e greu să explic în cuvinte fericirea pe care am simțit-o în prima seară, în prima noapte, în care eu am dormit singură, fără...(n.r. fostul). Când eu m-am văzut în patul ăla singură, am fost cea mai fericită de pe pământ. Pentru că nu mai puteam. O relație toxică te omoară cu totul, te stinge pe tine ca om. Dacă ești în relația nepotrivită, nebenefică pentru tine, nefericită. Eu nu am fost în nicio relație toxică până la ultima. (nr. cu Cristi Mitrea).”, a mai spus Andreea Mantea, în cadru emisiunii Fiță cu Adiță.
„Eu sunt fericită, despre asta e viața. A te îndrăgosti e una, a iubi e alta. Relația perfectă este atunci cei cei doi se reîndrăgostesc aproape în fiecare zi. Să nu fie limite, ceartă continuă, reproșuri, obositor.
Relația toxică e cea în care unul dintre parteneri îl stinge pe celălalt, el mă stingea pe mine. Noi suntem energie. Dacă tu îmi spui mie că nu sunt bună de nimic, că nu sunt în stare, că nu pot, că nu e bine și încontinuu tu ai ceva rău să îmi spui și încontinuu mă superi glumind cu altele și făcând alte lucruri. Încontinuu tu îmi faci mie rău și de când mă trezesc eu sunt supărată, atunci nu e bine. Copilul meu are nevoie de mine de două ori, maxim, să fiu și stâlp, și iubire, căldură, să fiu de toate.”, a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News