Horoscop. Anul acesta avem o astrogramă specială pe 24 aprilie.
De când am devenit astrolog, în fiecare an am vrut să văd cum arată astrograma zilei în care sărbătorim Învierea Domnului/Paștele. Și cum această sărbătoare se schimbă de la an la an, vă dați seama că am avut destule hărți de analizat.
Acum sunt și mai curioasă. Pentru că după doi ani de pandemie și câteva luni de război, sufletul nostru este și mai avid după acceptare, vindecare și speranță.
24 aprilie 2022. De data aceasta, Soarele se află în Taur. Deci este cazul să vedem cu toții momentul într-un mod mai practic. Adică, da, avem Învierea Domnului, dar noi cum îi putem urma exemplul? Ce anume să facem? Mai ales că avem atâtea preocupări financiare. Toți vobesc despre o viitoare criză alimentară/financiară.
Luna se află în semnul Vărsătorului. Simțim că nu mai putem funcționa ca până acum și că trebuie să schimbăm ceva. Exact ce nu îi place Taurului de care vorbeam mai sus. Cu alte cuvinte, trecem printr-o tensiune, luptă între ce simțim și ce facem.
Careul dintre Mercur și Saturn vine cu frustrări, dubii, momente de nesiguranță, tendința de a critica în mod excesiv și momente în care ne vom pune întrebări legate de propria moralitate. Adică, din cauza neajunsurilor și supărărilor, este posibil să uităm că suntem oamenii cu toții și să aruncăm cu pietre. După care să ne victimizăm la greu și să nu ne acceptăm greșeala.
Oarecum, în 2022, chiar avem un aspect provocator care numai post nu ne ajută să ținem.
Vestea bună este că astrele ne oferă o scăpare: Stelliumul din Pești. Adică Venus, Marte, Jupiter și Neptun. Sperăm din tot sufletul să existe Dumnezeu, o forță, un spirit. Ceva mai presus de noi. Până și cei atei sau agnostici se vor uita spre cer și își vor dori să fie ceva acolo.
Concluzia: Astrele ne arată că trebuie să acceptăm că nu avem controlul suprem al vieții. Și că smerenia ne face oameni. Că așa ne acceptăm vulnerabilitatea și putem învia.
În casa a 12-a, ai patru planete: Venus, Marte, Jupiter, Neptun. Deci Paștele de anul acesta vine cu numeroase revelații legate de viața ta spirituală, de greșelile din trecut, de unele suferințe pe care poate le-ai încapsulat, de pierderile suferite, dar și cu nevoia de a spune o rugăciune. Nu neapărat cum ai fost învățat la orele de religie, ci așa cum sufletul tău simte.
Citește continuarea pe ASTROSENS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News