Astrologul Bianca Nuțu, mărturii cutremurătoare despre accidentul din Zanzibar: „Nu s-a oferit nimeni să ne ajute. Nu am fi avut nicio șansă de supraviețuire”

Ceea ce trebuia să fie o vacanță de neuitat s-a transformat într-un coșmar pentru Bianca Nuțu, astrologul de la Neața cu Răzvan și Dani, care a fost implicată într-un accident de mașină, în timp ce se afla în Zanzibar. 

„Cei care mă cunosc, m-au auzit de multe ori spunând că miracolele se întâmplă celor care cred în ele. După ultima mea experiență, o să spun ori de câte ori voi avea ocazia că miracolele se întâmplă celor care cred în Dumnezeu. 

Derulând iar și iar în minte cum s-a petrecut totul, era doar în puterea lui Dumnezeu să mă scoată de acolo în viață.

Marți, 22 august era ultima zi de vacanță în Zanzibar. Încă de când am plecat din România, s-a produs o neînțelegere la agenție și biletul a fost emis cu data de întoarcere pe 23 în loc de 22, așa cum îmi propusesem eu. 

În timpul vacanței, cu astrograma în față, m-am gândit să îmi schimb biletul și să nu mai aștept până pe 23. Am pus în acțiune ce mi-a spus intuiția? Nu.

Mi-am adus aminte în schimb sâmbătă că nu am asigurare de călătorie și am făcut una rapid. Plus că din senin, tot atunci, la masă, îi spun lui Alice, noii mele prietene pe care am cunoscut-o acolo, că Zanzibar e frumos, dar am mari rețineri în privința sistemului lor medical.

Apoi, mi s-a rupt o măsea, s-au rupt și ochelarii. Plus “ghemul” din stomac, sentimentul acela că se întâmplă ceva-sentiment pe care am încercat să îl surprim încurajându-mă că totul va fi bine. 
În ziua accidentului, m-am întors special în cameră pentru că uitasem să mă dau cu mir. Și fără să existe vreo logică, mi-am pus în geanta de plajă cosmetice, mai multe rochii, încărcătorul de telefon, actele si banii-toate aveau să îmi servească la spital.

Chiar de la micul dejun, înainte  să plecăm la drum, în mine, urla ceva să schimb planul.  Mi-a fost rușine să le spun că nu mai vreau să merg cu ei. Lecția vieții mele: să învăț să spun NU, fără să mă justific sau să mă tem că rănesc sentimentele cuiva .

Iată-mă așadar într-o mașină cât o cutie de chibrituri, veche și rablagită. În spate, centurile de siguranță, nu funcționau. Și oricum să conduci în Zanzibar, e ca și cum te-ai înscrie la o cursă cu obstacole. Plus că în cazuri de urgență, volanul pe dreapta te pune si mai mult în dificultate. 

Eu eram așezată în spatele șoferului (loc pe care l-am evitat întreaga vacanță pentru că stăteam înghesuită). Doar în acea zi, s-a nimerit să stau în dreapta, nu în stânga. 

Într-o fracțiune de secundă, când am văzut cisterna cu apă de care ne apropiam, mi-am dat seama că este inevitabil să nu ne ciocnim. Am apucat doar să mă ghemuiesc în spatele scaunului. 
Am deschis ochii imediat după impact și tot eu am ieșit prima din mașină. Imaginile erau demne de un film de groază (și din respect față de ceilalți pasageri,nu voi da prea multe detalii).

“Vă rog, chemați ambulanța. E cineva medic aici?,” am strigat de mai multe ori. Mulțimea de curioși creștea, dar nimeni nu avea nicio reacție. Cineva, nu mai știu cine, a zis că nu vine nicio ambulanță. Că nu există ambulanță în Paje. 

Adriana Schmidt, care mi-e acum ca o soră, locuia de ceva vreme pe insulă si deși nu era deloc într-o condiție bună, a găsit un moment să își adune forțele și să mă avertizeze  că dacă nu găsim cât mai repede o mașină să ne ducă la MedExpress Hospital, o clinică privată în care ea se încredea că ne vor salva, vom rămâne blocate acolo. Ce-i drept, în doar câteva minute, șoseaua era înțesată cu mașini oprite. Cuvintele ei mi-au/ne-au salvat viața. Creierul meu avea acum un plan, chiar dacă picioarele începeau să mi se împleticească și mă cuprindea o stare de somnolență.

Între timp, niște localnici îi urcau pe ceilalți doi pasageri din față într-o mașină cu remorcă. În loc să mă îndrept înspre ei și să mă  alătur, am simțit să o iau pe Adriana de mână si să merg în direcția opusă. Nu s-a oferit nimeni să ne ajute, doar un tânăr care nu vorbea engleză, dar repeta în continuu Hospital.
Dacă am fi urcat în acea remorcă, noi două, cu răni deschise, eu cu artera tăiată, nu am fi avut nicio șansă de supraviețuire. Remorca a ajuns la un alt spital după două ore și jumătate, chiar dacă Adriana insistase să mergem toți la MedExpress 

Cele 10 minute până la clinică au fost cele mai lungi din viața mea.

“Doamne, mai am atâtea de făcut pe pământul ăsta. Iar oamenii care mă iubesc, nu merită să treacă prin așa durere. Salvează-mă pentru ei!”, m-am rugat în orele în care dr. Rashid s-a întrecut pe sine să oprească hemoragia și apoi să coasă artera.

Dr Maged și întreaga echipă de la MedExpress au fost primii prin care Dumnezeu a lucrat să ne mai dea o șansă la viață. În paralel, Ambasada României la Nairobi a dat dovadă de o adevărată desfășurare de forțe într-un asemenea caz de urgență.
Iar lista eroilor mei continuă și curând, o să vi-i prezint pe fiecare în parte (jurnalistul din mine!) astfel încât nimeni să nu mai spună niciodată că românii nu se ajută între ei.
Nu îmi ajunge o viață să vă mulțumesc:

- Adriana - Fără tine, poate m-aș fi dat bătută și m-aș fi lăsat ademenită de starea aceea din ce în ce mai plăcută de somnolență. Ai fost o inspirație pentru mine din prima clipă în care am stat la povești. Cineva spunea “în viață, păstrează lângă tine doar oamenii cu care știi sigur că ai merge la război și ți-ar păzi spatele.”. Cu tine, aș putea să merg acum până la capătul pământului. Mi-ai demonstrat că prietenia nu se măsoară în ani, ci în omenie.

- dr Maged și întreaga echipă de la Medical Express (Dr. Elgokhy, dr Rashid, dr. Emmanuel)

Radu Minea, cel mai bun prieten/sprijin de care ai nevoie în astfel de momente. 

- cei doi români din Cluj, cu afaceri în Tanzania și cu multe conexiuni locale, care au făcut nopți albe ca noi să fim în afara oricărui pericol (atunci i-am cunoscut). Prompți, eficienți, ne-au susținut în orice am avut nevoie. 

- toți prietenii mei medici 
care interpretau rezultatele analizelor dimineața la ora 3 și care deși aveau gărzi, pacienți, erau plecați în vacanță, mi-au oferit tot sprijinul lor; 

- Alice, pe care am cunoscut-o cu doar câteva zile înainte și care a fost în permanență lângă mine. Ea a sunat în țară, ea a urcat în ambulanță când m-au transferat pentru CT la un alt spital care se afla la două ore distanță. Tot ea a sunat-o pe Irina Larisa, farmacista care mi-a făcut rost de singura doză de anti-tetanos de pe insulă. Iar povestea Irinei si a asociației pe care o are în Zanzibar e una care începe cu lacrimi de durere și se încheie cu lacrimi de fericire. 

- Corina ne-a adus zilnic mâncare la clinică, ne-a încurajat. 

- Și mai am o listă lungă și cu “oamenii mei” de acasă, familie, prieteni apropiați, echipa de la Neatza cu Razvan si Dani, comunitatea mea de femei din grupurile de astrologie.

- Datorită Ambasadei României la Nairobi și a acestor oameni cu suflet bun, care la rândul lor au trimis alți oameni să ne ajute, 

- am primit de la apă (pare ceva banal, dar nu doresc nimănui să știe cum e să nu ai apă pe patul de spital), la șansa de a face un CT rapid sau la sprijinul de a-l transporta pe unul dintre ceilalți pasageri cu un avion special la Nairobi pentru o operație care nu suferea amânare”, a scris celebrul astrolog pe Facebook. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News