Atracția față de interzis și conștientizarea emoțiilor. Chris Maria Ciocăzanu, consilier în dezvoltare personală, a oferit o serie de sfaturi

Data publicării:
Sursă foto: Pexels/Jasmin Wedding Photography
Descriere foto: Sursă foto: Pexels/Jasmin Wedding Photography

Chris Maria Ciocăzanu, consilier în dezvoltare personală, a vorbit despre motivul pentru care oamenii sunt atrași de lucruri interzise și ce putem face în această privință.

Învitată în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, Chris Maria Ciocăzanu, consilier în dezvoltare personală, a vorbit despre complexitatea atracției față de partenerii care sunt percepuți ca „interziși” sau inaccesibili. Această atracție, adesea intensificată de faptul că persoana respectivă este deja într-o relație sau ocupă o poziție socială de neatins pentru noi, se bazează pe un conflict intern între dorință și rațiune. Chris Maria a precizat că dorința de a obține ceva ce este greu de accesat, indiferent că este vorba de relații sau lucruri materiale, este adânc înrădăcinată în natura umană și poate fi influențată de experiențele din copilărie și de mediul familial. De asemenea, frica de eșec și influența socială joacă roluri importante în modelarea acestor atracții interzise.

„Această atracție vine chiar din minte”

„De ce ne atrag partenerii care au această etichetă de interzis? Să spunem că persoana este deja într-o altă relație sau este într-un mediu care ne este aparent interzis sau pe o poziție socială interzisă. Această atracție vine chiar din minte, din acest conflict dintre bine și rău, din dorință. Cu cât e mai puțin accesibil ceva, cu atât mai mult ne dorim acel lucru. Asta se întâmplă inclusiv în anumite tipare de relaționare de cuplu. Însă, acest lucru se întâmplă atunci când suntem dominați de dorință. Pot proveni și din mediul de proveniență, din familie. Poate să fie și frica de a nu reuși să ajungem la acea persoană. E normal ca mintea să fie condusă de astfel de emoții. Putem vedea în mediul prietenilor noștri și putem, în același timp, să judecăm acest tipar”, a declarat Chris Maria Ciocăzanu.

Te-ar putea interesa și: Cristina Groza: Povestea primului Maestru Feng Shui din România

„Aș îndemna oamenii să se uite la emoție”

De asemenea, Chris Maria Ciocăzanu a evidențiat importanța conștientizării emoțiilor și a alegerii conștiente în fața dorințelor și fricilor. Aceasta a îndemnat oamenii să își observe emoțiile fără a se lăsa copleșiți de povestea pe care mintea le-o spune. Este esențial să facem un pas înapoi și să ne întrebăm ce ne dorim cu adevărat. Acest proces de introspecție ne poate ajuta să navigăm mai bine în propriile emoții și să facem alegeri mai înțelepte în viața personală.

„Putem să fim prezenți, conștienți și să recunoaștem și pentru moment să facem un pas în spate. Aș îndemna oamenii să se uite la emoție și nu neapărat la povestea pe care o spune mintea. Pentru că va veni cu o întreagă poveste, în funcție de istoria fiecărei persoane și în povestea respectivă s-ar putea să ne înecăm. În schimb, rămânând prezenți în emoție, putem să ne punem următoarea întrebare: Ce aleg eu acum? Aleg dorința, să stau în frică sau aleg pacea? Aceasta să fie o întrebare de introspecție și de alegere”, a precizat Chris Maria Ciocăzanu, consilier în dezvoltare personală, în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel